Președintele FCSB, dezvăluiri incredibile: “Mama m-a născut la secerat, cordonul ombilical mi l-au tăiat cu secera”. Ce secrete a ținut ascunse Argăseală

Alex Matei 07.09.2023, 13:19
Președintele FCSB, dezvăluiri incredibile: “Mama m-a născut la secerat, cordonul ombilical mi l-au tăiat cu secera”. Ce secrete a ținut ascunse Argăseală

Valeriu Argăseală, preşedintele FCSB, a povestit că a venit pe lume în condiţii grele. Mama sa l-a născut pe câmp, când se afla la muncă, iar cordonul ombilical i-a fost tăiat cu secera.

Invitat la emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioaniţoaia, oficialul vicecampioanei României a dezvăluit momente importante din viaţa sa. Acesta a explicat că a apărut pe lume în condiţii vitrege, iar primul său rol de arbitru a venit încă de atunci când se afla în şcoala gimnazială.

La mine, i-a venit mamei sorocul la secerat! Au tăiat cordonul ombilical cu secera. Așa erau vremurile… Dar am fost patru frați și toți am plecat din localitate”, a povestit Argăseală.

A arbitrat de la 14 ani

Pasiunea pentru arbitraj i s-a născut de la o vârstă fragedă. La 14 ani, un profesor de-al său, Constantin Căpăţână, i-a cultivat acestuia dragostea pentru arbitraj. I-a pus fluierul în gură, iar Argăseală a împărţit încă de atunci dreptatea pe teren.

Am avut noroc de un profesor de sport, Constantin Căpățână, arbitru internațional de handbal. Echivalentul domnului Rainea în fotbal. El la 14 ani a inventat noțiunea de arbitru-elev, ne-a făcut ecusoane din plastic și arbitram în curtea școlii la orele de sport”, a rememorat Argăseală clipe din adolescenţa sa

A încercat să joace şi pe teren

De arbitraj s-a ocupat serios abia din 1976, când s-a înscris la Şcoala de Arbitri. De atunci, a petrecut aproape jumătate de veac în lumea arbitrajului. S-a retras în 2000 şi nu regretă deloc că a urmat o astfel de carieră. A încercat să joace şi fotbal, însă recunoaşte că nu avea prea mult talent cu mingea.

Cochetam cu fotbalul la Gloria Buzău, iar după ce-am terminat Liceul Economic am plecat la Politehnică în București, la Electrotehnică. Aici m-am întâlnit cu câțiva foști fotbaliști care mi-au zis că se face Școala de Arbitri. Am făcut-o în 1976 și am ajuns până la nivel international”, a mai completat preşedintele de la FCSB.

Acesta nu e singurul din familia Argăseală care a avut contacte cu lumea fotbalului. Un frate de-al său a fost, la rândul său, arbitru, iar un altul a jucat fotbal de performanţă. Cel mai înalt nivel pe care l-a atins acesta a fost în divizia secundă, unde a purtat banderola de căpitan la Metalul Plopeni.

Eu n-am avut talent prea mare la fotbal, a concluzionat Valeriu Argăseală.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622