Leo Messi a fost suspendat de PSG, după ce a făcut o vizită în Arabia Saudită. Argentinianul a absentat de la un antrenament, fiind implicat într-un proiect de promovare a țării arabe.
Astfel, pentru că a plecat de la echipă fără permisiunea clubului, jucătorul a fost suspendat. Presa franceză speculează însă ca decizia nu ar avea neapărat legătură cu plecarea în Arabia Saudită.
Se pare că PSG căuta un motiv pentru a-l înțepa pe Messi, care a decis să părăsească clubul în vară. El vrea să revină, timp de un sezon, la FC Barcelona, urmând ca mai apoi să plece la Al Hilal, în Arabia Saudită.
Astfel, suspendarea dictată de conducerea lui PSG este dată doar pentru a-i da o lovitură argentinianului, care ar fi transmis, când a anunțat că vrea să plece, că nu crede că actualul proiect al echipei are potențial.
Mai mulți suporteri, îmbrăcați în negru, au mers în fața casei lui Neymar și au cântat ”Neymar rupe-te”, mesaj cu trimitere la multiplele accidentări din cariera brazilianului.
PSG a reacționat la aceste evenimente, spunând că nu este de acord cu un astfel de comportament. Mai mult, aceștia spun că manifestările au fost provocate de un grup mic de suporteri.
„Paris Saint-Germain condamnă cu fermitate aceste manifestări intolerabile și insultătoare ale unui mic grup de indivizi, care au avut loc miercuri”, a reacţionat clubul într-un comunicat difuzat în cursul serii.
Și Neymar a transmis un mesaj, către suporteri.
„Nu-i lăsaţi pe aceşti oameni să vă bage în furia lor, vedeţi-vă de liniştea voastră”, a scris Neymar în limba portugheză pe contul său de Instagram.
În urma acestor incidente, cei de la PSG au intensificat măsurile de protecție de la baza de antrenament a clubului, dar și de la casele celor trei jucători vizați de protestele fanilor: Neymar, Leo Messi și Marco Veratti.
„Ne-am săturat de mercenari! Afară cu Messi! Afară cu Nasser (Al-Khelaifi, preşedintele clubului)”, „Demisia” sau „Paris suntem noi”, au scandat suporterii furioşi şi în faţa sediului clubului.