Manchester City a fost la câteva secunde de calificarea în a doua finală consecutivă din UEFA Champions League. Real Madrid a revenit în mod incredibil în prelungirile meciului retur, iar presa din Anglia l-a taxat pe managerul Pep Guardiola (51 de ani).
Real Madrid a reușit să se califice în mod incredibil în finala UCL. Echipa lui Carlo Ancelotti (62 de ani) a răpus Manchester City, scor 3-1 și 6-5 la general. Campioana Spaniei a trimis returul în prelungiri după două goluri marcate în minutele 90 și 90+1, la scorul de 0-1 pentru Manchester City. Karim Benzema a închis tabela la 3-1, din penalty, în minutul 95.
Jurnaliștii de la The Mirror au titrat: „Cea mai umilitoare înfrângere a lui Pep Guardiola cu Manchester City”.
Daily Mail amintește și de eșecurile din anii precedenți: „Fiecare încercare a lui Manchester City de a câştiga Liga Campionilor a fost un dezastru. „Este din ce în ce mai rău pentru un club care vrea să se considere unul de elită în Europa. De şase ori, cea mai constantă şi mai de succes echipă din Premier League a încercat să câştige această competiţie sub conducerea lui Guardiola. De şase ori a eşuat, fiecare încercare fiind mai dezastruoasă decât precedenta”.
Manchester Evening News a scris: „Tipic Manchester City. Capacitatea lor de a smulge înfrângerea din mâinile adversarilor nu a fost niciodată mai evidentă sau mai dureroasă decât în această seară”.
Managerul lui Manchester City le-a reproșat jucătorilor săi faptul că s-au relaxat în ultimele minute, după ce au preluat conducerea:
Am fost aproape, am fost aproape, însă n-am reușit. E simplu, în prima repriză nu a fost un meci, nu am fost suficient de buni. După ce am marcat, am arătat mai bine, ne-am găsit ritmul, iar jucătorii s-au relaxat.
Real a venit cu foarte mulți jucători în atac, cu Militao, Rodrygo, Vinicius, Benzema, a venit cu multe centrări și a marcat două goluri.
Nu am jucat cel mai bun fotbal al nostru, dar e normal, e o semifinală, jucătorii simt presiunea. Fotbalul e imprevizibil, trebuie să acceptăm ce s-a întâmplat și să mergem mai departe”, a declarat Pep Guardiola.
Finala Champions League, Liverpool – Real Madrid, va avea loc pe 28 mai 2022, de la ora 22:00, pe Stade de France.
Ultimul act ar fi trebuit să aibă loc la Sankt Petersburg, pe Stadionul Krestovsky. UEFA a mutat finala după izbucnirea războiului din Ucraina, pe 24 februarie.
Liverpool s-a calificat în finală după ce a eliminat-o pe Villarreal în semifinale, scor 5-2 la general.