Andrei Prepeliță a explicat după meciul cu FC Voluntari, terminat la egalitate de FC Argeș pe teren propriu, scor 0-0, că Arnold Garita era cel care trebuia să execute un eventual penalty obținut de echipa piteșteană. Acest lucru s-a întâmplat, dar atacantul camerunez dorit de Gigi Becali la FCSB a executat slab, pe centrul porții, și a fost blocat de portarul Mihai Popa.
La finalul meciului, antrenorul lui FC Argeș a lăsat de înțeles că Garita va fi tras la răspundere pentru acest moment, despre care se poate spune că a influențat decisiv rezultatul final. În plus, fotbalistul de 27 de ani a fost și eliminat în minutul 72 pentru cumul de cartonașe galbene.
„A venit acel penalty. Dacă reușeam să marcăm, era mult mai bine. Am întrebat mai mult (n.r. De ce nu s-a dat roșu pentru portarul Popa), mi-a explicat după aceea (n.r. Arbitrul). Nu mai știu cum să le interpretez, probabil că nici dânșii. Nu cred că influențează foarte mult. El (n.r. Garita) e atacant, are nevoie de goluri, era pe listă primul, și-a asumat o responsabilitate, toată lumea plătește pentru greșelile pe care le face. La eliminare, la primul fault, mi s-a părut ușor acordat. Stau arbitrii, probabil că li se transmite ceva din camera VAR… Nu ne legăm de arbitraj, ne doream astăzi să obținem a doua victorie.
Am început jocul bine, ne dădea speranțe. După aia, după niște greșeli simple, am pus adversarul în situația de a marca și a scăzut încrederea noastră”, a spus Andrei Prepeliță la finalul partidei.
Marius Constantin a apreciat după meci că echipa piteșteană nu se află încă la nivelul așteptat. Fundașul central a spus că pretențiile sunt destul de mari în acest moment la clubul din Trivale. Iar ele încă nu sunt satisfăcute.
„Am avut evoluții variabile, am jucat și foarte bine, dar din păcate, am jucat și foarte prost în unele partide. În grafic nu știu dacă suntem. Pretențiile sunt mai mari de la echipă. Sunt convins că se poate obține mai mult. Cred că există o lege a egalității. Sincer, nu vreau să fac același discurs pe care îl are toată lumea, că ne gândim la meciul următor. Încercăm să ne dezvoltăm. Ne interesează Cupa. Suntem plătiți la zi și trebuie să ne punem în slujba echipei. O să vedem. Eu cred că da, pentru că suntem bine pregătiți”, a spus și Marius Constantin.