Radu Drăgușin (20 ani) este privit cu mult entuziasm de selecționerul Edi Iordănescu și ar putea să își facă debutul la echipa națională mare mai repede decât s-ar aștepta. România va întâlni Grecia și Israel în două meciuri amicale, pe 25 martie, respectiv 29 martie, acestea fiind singurele partide înaintea jocurilor oficiale din UEFA Nations League.
Edi Iordănescu a declarat, pe 8 februarie, în cadrul emisiunii „Ora Exactă în Sport”, că Radu Drăgușin este un jucător foarte important pentru el, iar tânărul fundaș central al italienilor de la Salernitana primește acum vestea că și-ar putea face debutul la echipa națională peste doar câteva săptămâni.
România va întâlni Grecia și Israel în două meciuri amicale, pe 25 martie, respectiv 29 martie, iar Fanatik anunță că Radu Drăgușin va fi chemat la lot, în premieră, pentru aceste două partide.
Astfel, fundașul lui Salernitana va deveni primul jucător debutat de Iordănescu Jr. în mandatul său de selecționer. Informația nu este tocmai surprinzătoare, având în vedere parcursul lui Drăgușin din ultimele săptămâni. Împrumutul la Salernitana pare că i-a priit și a fost integralist în toate cele trei partide ale echipei sale din luna februarie, 2-2 cu Spezia, 1-1 cu Genoa și 2-2 cu AC Milan. Mai mult, după confruntarea cu AC Milan din ultima etapă, Radu Drăgușin a primit cea mai mare notă de pe teren și a fost lăudat de toate publicațiile renumite din Italia.
Edi Iordănescu a evidențiat deja importanța pe care o va avea Radu Drăgușin în reconstrucția echipei naționale și a spus că îi urmărește cu interes și mare atenție fiecare prestație pe care o are la Salernitana.
Ieri a avut un joc, a fost titular și integralist. L-am urmărit cu atenție. Vine din urmă, îmi doresc să fim foarte atenți în a-l observa și vreau să cuprindem toți jucătorii. Avem foarte multă muncă de monitorizare, nu vrem să ne scape nimic.
Drăgușin are avantajul că, fiind deja în circuitul U21, în eventualitatea în care va juca și se va impune la club, va face trecerea la naționala mare mai rapid. E un jucător foarte important pentru noi”, a transmis Edi Iordănescu, la PRO X.
De asemenea, Edi Iordănescu a spus că în perioada următoare va merge personal în Italia pentru a urmări toți jucătorii români care evoluează în primele două ligi din Peninsulă.
Pe lângă Drăgușin, selecționerul îi va putea vedea la treabă și pe Vlad Chiricheș, căpitanul echipei naționale, Răzvan Marin, Valentin Mihăilă, Dennis Man, Marius Marin, Ionuț Radu sau George Pușcaș.
După seara magică reușită de Radu Drăgușin împotriva liderului AC Milan, impresarul Florin Manea a oferit un scurt interviu, în exclusivitate pentru PlaySport.ro, care poate fi citit AICI: „Dacă nici acum nu e chemat la naționala mare, nu-mi mai pun nicio speranță în fotbalul românesc”.