Cea mai mare parte dintre sportivi are sponsori care vin cu finanțare pentru acest vis numit Jocurile Olimpice. Nu toți au, însă, acest privilegiu. Unii sportivi sau cluburi reușesc să atragă suport financiar de la nume mari din economia globală, alții se bazează pe fonduri de la stat, primite, în unele situații, prin metode care ridică semne de întrebare. Există o mică parte din sportivi ce reușește prin forțele proprii. Aceștia sunt eroii generațiilor actuale și viitoare.
O tânără a muncit la un supermarket doar ca să își vadă visul împlinit. Este vorba despre sportiva Riley Day din Australia. Tânăra în vârstă de 21 de ani nu a reușit să convingă pe nimeni să o ajute. Astfel, s-a decis să se angajeze la un magazin alimentar ca să își poată plăti deplasarea la Tokyo.
Pentru că nu s-a oferit nimeni să o sprijine, australianca a decis să se angajeze la un magazin Woolworths. Acolo, ea se ocupa cu aranjatul produselor alimentare pe rafturi. Banii pe care i-a câștigat la supermarket i-a folosit pentru a-și plăti deplasarea la Tokyo. La un moment dat, ea le-a cerut celor care o susțin să îi fie alături pe contul său de socializare, acolo unde postează mare parte dintre activitățile sale.
Dacă vreți să mă urmați în călătoria mea, contul meu de Instagram este @_rileyday. Aici postez majoritatea lucrurilor, așa că, dacă doriți să continuați să îmi fiți alături, acolo este locul.”, a spus sportiva.
Ca povestea de film să fie completă, sportiva din Australia a ajuns, în cele din urmă, pe locul patru în semifinalele de la proba de atletism de la Tokyo. Chiar dacă nu a avut parte de ajutorul niciunui sponsor care să îi finanțeze visul.
Apelul sportivei nu a rămas fără răspuns. Numărul urmăritorilor de pe Instagram a crescut rapid cu 25.000. La trei zile după semifinală, numărul fanilor a ajuns la 89.000.
Ulterior, ei au solicitat intervenția unui sponsor, care să finanțeze activitatea sportivei. Unele voci susțin că atleta refuză să își dea demisia de la magazinul la care lucra. Totuși, sportiva studiază pentru a obține o diplomă de afaceri în management sportiv la Universitatea Griffith. Poate și acest lucru a cântărit atunci când a luat această decizie de a-și păstra jobul.
Angajații magazinului unde sportiva lucrează o apreciază enorm pe tânăra sportivă. Înainte de a participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unitatea a transmis un comunicat prin care o asigură de sprijinul său.
Riley Day, propriul nostru membru al echipei, reprezintă cu mândrie Australia la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Astăzi o vom înveseli în sprintul de 200 de metri. Riley este un membru al echipei adorat în magazinului nostru din regiunea Queensland și este cunoscută pentru faptul că a depus eforturi suplimentare pentru clienții noștri. În ultimele 18 luni, ea l-a ajutat săptămânal pe localnicul John, care are deficiențe de vedere, în vârstă de 90 de ani, la magazinul nostru. Aceasta chiar i-a memorat lista de alimente preferate și îl sună duminica, dacă el nu se prezintă la magazin.”, se arată în informarea transmisă de reprezentanții magazinului cu pricina.