Adrian Mutu, actualul selecționer al naționalei U21, a fost protagonistul unor episoade haioase în cariera sa. O poveste de senzație e de la EURO 2000, pe când „Briliantul” era în plină ascensiune în fotbalul mare.
În 2000, Adrian Mutu era un fotbalist în plină ascensiune. Cu o carieră începută la FC Argeș și continuată la Dinamo, Mutu a ajuns în scurt timp în fotbalul italian. S-a făcut remarcat încă de la juniori și, după ce a trecut pe la selecționatele U16, U18 și U21, a fost convocat și la prima reprezentativă. Și a prins lotul „tricolorilor” pentru Europeanul din 2000, unde România ajunsese pentru prima oară în sferturile de finală ale competiției continentale. Adrian Mutu a fost unul dintre cei patru atacanți convocați de selecționerul Emeric Jenei pentru turneul final din Belgia și Olanda. De la EURO 2000 avem o poveste de senzație cu Adrian Mutu personaj principal. Ce a putut face Adrian Mutu în cantonamentul echipei naționale? O poveste de senzație de la EURO 2000, relatată de medicul echipei naționale, Pompiliu Popescu.
„Am avut un episod interesant cu Mutu la Euro 2000. Era cu Alexandra Dinu și s-au strecurat, evident că pe ascuns, în camera de masaj. Nu s-a aflat povestea, dar eu și alții care, practic, stăteam 24 din 24 de ore între și pe lângă jucători, vedeam tot și vă spun că lucrurile așa au stat cu Mutu atunci”, a declarat Pompiliu Popescu pentru GSP.
Adrian Mutu și Alexandra Dinu formau un cuplu de poveste în acea perioadă. Din relația lor, s-a născut primul copil al fotbalistului, Mario.
„La vremea respectivă am trăit foarte intens totul, eram și foarte tânără și fără experiență. Astăzi, însă, este un capitol încheiat de foarte mult timp, am senzația că face parte dintr-o altă viață. Este o experiență care m-a ajutat să cresc, să mă cunosc și să înțeleg ce îmi doresc. Și mi-a lăsat cel mai de preț cadou: pe fiul meu, Mario. Așa că voi fi veșnic recunoscătoare pentru asta”, spunea Alexandra Dinu.
Adrian Mutu și Zlatan Ibrahimovic au fost colegi la Juventus, în sezonul 2005-2006. Între cei doi fotbaliști s-a închegat o relație de prietenie, care a dăinuit în timp. Așa s-a născut și povestea din 2016, când un prieten l-a vizitat pe Mutu pentru a face o poză cu… Zlatan.
S-a scris la vremea respectivă că Ibrahimovic a fost la vânătoare alături de Adrian Mutu, în România. „Briliantul” nu a confirmat informația, însă și-a amintit o întâmplare haioasă legată de acel moment.
„Atunci, eram la Mureș. Iar el a venit pe undeva pe lângă oraș, la vânătoare. Toată lumea credea că a venit la mine, dar eu nu am nicio treabă cu vânătoarea. Nici măcar nu m-am văzut cu el. Stăteam acasă și a venit un prieten de-ai mei la mine, a bătut la ușă: «Salut. Am venit să fac și eu o poză cu Ibrahimovic». «Bă, nu ești sănătos?!». «Spune-i și tu lui Ibra să facă o poză cu mine, te rog». «Bă, băiatule, nu e Ibra la mine acasă!». Toți credeau că el e la mine acasă”, a povestit actualul selecționer al naționalei U21.