Adrian Mutu a avut o carieră fabuloasă în Serie A. Transferat de Inter Milano în ianuarie 2000 de la Dinamo în schimbul sumei de 6.5 milioane de euro, „Briliantul” a făcut senzație pentru mai multe echipe din „Il Calcio”.
Cele mai bune perioade ale sale au fost la Parma, Hellas Verona și Fiorentina, acolo unde a fost chiar supranumit „Il Fenomeno” de către fanii grupării viola. La Milano, Mutu a petrecut doar 6 luni, el fiind transferat de Hellas Verona în iulie 2000 pentru 4 milioane de euro.
În scurta perioadă petrecută pe „Giuseppe Meazza”, Adrian Mutu a jucat alături de fotbaliști formidabili, cel mai reprezentativ dintre aceștia fiind brazilianul Ronaldo Nazario. Pe lângă foarte multele lucruri pe care le-a avut de învățat de la acesta din punct de vedere fotbalistic, „Briliantul” a avut parte și de o „lecție” despre cum ar trebui să se comporte un jucător care evoluează pentru un astfel de club.
Mutu a povestit un episod petrecut în parcarea stadionului pe care evoluează Inter și AC Milan. Concret, Ronaldo i-a explicat care sunt standardele pe care trebuie să le aibă un fotbalist al nerazzurrilor când vine vorba despre mașina pe care o conduce.
Aveam un Mercedes (n.r. la Verona) și înainte, un Alfa Romeo când eram la Inter. Când am venit cu Alfa Romeo, m-am dus în parcare. Ronaldo a ieșit afară și m-a întrebat cu ce mașină am venit. ‘Cu Alfa Romeo, asta mi-a dat-o clubul’. ‘Nu, asta e parcarea 1, aici e doar pentru Lamborghini și Ferrari. Mergi în parcarea 3, te rog!’
Am mers în parcarea 3, m-am întors de acolo vreo cinci minute pe jos până la vestiar. Când ești la Inter nu mergi cu Alfa Romeo. Mergi doar cu Ferrari, cu Lamborghini, te îmbraci bine”, a povestit Adrian Mutu la podcastul realizat de Codin Maticiuc.
Adrian Mutu a recunoscut tot, în sfârșit. Ce a făcut zilnic în ultimii 15 ani. „Lumea nu știe!”