Povara pe care a dus-o Simona Halep în toți acești ani. Dezvăluiri în premieră făcute de sportivă: „E vorba despre banii familiei!”

25 06. 2022, 23:09
October 4, 2020, Paris, France: Simona Halep of Romania loses fourth round at the 2020 Roland Garros Grand Slam tennis tournament against Iga Swiatek of Poland Paris France - ZUMAa181 20201004_zaa_a181_202 Copyright: xRobxPrangex

Simona Halep a povestit cum a decurs începutul său în tenis și cum a fost nevoită să se bazeze exclusiv pe veniturile părinților ei pentru a-și croi un drum spre vârful acestui sport.

Fostul lider WTA a explicat că a simțit o presiune destul de mare din această cauză, în sensul în care, dacă ar fi dat greș în parcursul său, atunci familia sa ar fi întâmpinat probleme financiare semnificative.

Simona Halep a dezvăluit că a simțit o presiune financiară la începutul carierei

Totuși, scenariul fericit a fost cel care a devenit realitate pentru Simona Halep și familia ei. Iar sportiva de 30 de ani nu poate decât să își manifeste bucuria față de acest lucru de fiecare dată când are ocazia.

Tot ce am avut a fost de la părinții mei. Nu e ușor când joci cu o astfel de presiune, e vorba despre banii familiei tale! Acum sunt și mai mulțumită că am reușit împreună”, a spus Simona Halep pentru The Guardian.

În interviul acordat înainte de startul turneului de la Wimbledon, Simona Halep a mai vorbit și despre colaborarea pe care o are în prezent cu Patrick Mouratoglou, unul dintre cei mai prestigioși antrenori de tenis din lume în acest moment. Constănțeanca a dezvăluit că avea gânduri de retragere, care i-au dispărut însă, odată cu inițierea acestui parteneriat.

Am vrut să văd dacă mai am acea dorință. Când l-am întâlnit pe Patrick, deciziile au devenit mai ușoare. Acum sunt foarte motivată. Vreau să joc, simt că pot în continuare și încă iubesc sportul!”, a mai spus Simona Halep în interviul acordat jurnaliștilor englezi.

Fostul lider WTA a explicat cum încearcă să revină în elită

În continuare, Halep a explicat că Mouratoglou i-a redat încrederea în sine, iar acum ea crede că poate să revină în topul tenisului feminin mondial: „În fiecare zi pe care o trăiesc, bineînțeles, cred. Și el crede de asemenea. El mi-a dat acea încredere că pot ajunge în continuare în top. Dar asta nu înseamnă neapărat că se va și întâmpla acest lucru. Vreau doar să îmi dau șansa de a fi cea mai bună. Și vom vedea. Oricum, sunt relaxată în acest sens, dar motivată să reușesc”.

Legat de modul în care are de gând să revină în elită, Simona Halep a spus că încearcă să își recapete reperele pe care le avea înaintea pandemiei de Covid-19.

A venit pandemia și totul s-a schimbat. Așa că în prezent încerc doar să reclădesc tot ce aveam înainte și chiar să devin mai puternică, dacă este posibil. Dar o iau ușor și îmi acord timpul necesar”, le-a mai spus Halep celor de la The Guardian.

Veste excelentă primită de Simona Halep înainte de primul meci la Wimbledon. Ce mesaj a primit jucătoarea din Constanța