Potocianu a câștigat cel mai greu meci din viața sa. Și-a povestit războiul dus cu zâmbetul pe buze
Dan Potocianu, fost fundaș la echipe ca CSM Reșița și FC Național, a câștigat cel mai greu meci din viața sa. În 2004, la doar doi ani după ce își agățase ghetele în cui, Potocianu a fost depistat cu o formă gravă de leucemie. Timp de aproape doi ani s-a luptat cu boala, ajungând la tratamente inclusiv prin Germania, însă în cele din urmă a învins. El a povestit pe scurt prin ce a trecut.
În urmă cu aproximativ 15 ani, Dan Potocianu a câștigat cel mai greu meci din viața sa
Cel mai greu moment din viața sa, după cum a fost descris chiar de Dan Potocianu, s-a petrecut în urmă cu aproximativ 15 ani și s-a încheiat cu o victorie. Fostul fundaș stânga de la CSM Reșița și FC Național poate povesti acum cu zâmbetul pe buze despre momentele prin care a trecut, însă atunci nu i-a fost deloc ușor.
Potocianu și-a început cariera de fotbalist în 1990, la Reșița, iar din 1993 a făcut pasul la FC Național. Patru ani mai târziu a experimentat gustul fotbalului din vest, după ce a prins un transfer în Elveția, la Servette. Acolo a jucat timp de două sezoane, după care a fost împrumutat de FC Basel.
Aventura lui Potocianu în Elveția s-a încheiat în 2000, când s-a întors la FC Național, echipă de la care s-a și retras în 2002.
La doar doi ani după retragere, în 2004, Potocianu a primit o veste cruntă. A fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie.
Pot face o radiografie în câteva cuvinte, deși nu este un moment pentru a vorbi despre așa ceva. Am învins în cel mai greu meci al vieții. Nu doar cine nu trece prin așa ceva nu-și dă seama. Cariera de sportiv, forma fizică, psihică, mentalitatea m-au ajutat pe mine și alți colegi de-ai mei să trecem peste.
Totul s-a declanșat în 2004. După ce am făcut 30 de controale la București m-am trezit cu o leucemie acută limfoblastică. După un an și ceva, din fericire, am reușit ‘să-i dau în cap’ cu tratamente. Am fost și în Germania”, și-a amintit Dan Potocianu.
„Sănătatea este pe primul loc! Toată lumea să știe asta mereu. Nu doar atunci când dă de greu.”
După aproape doi ani de luptă, Potocianu a învins boala. El spune că a tras câteva învățături importante din toată experiența pe care a avut-o:
După aproape doi ani boala a fost învinsă oficial.
Am încercat să-mi recapăt viața. Am învățat că există tot timpul și mai rău și trebuie să te obișnuiești cu ce ai. Sănătatea este pe primul loc, toată lumea să știe asta mereu, nu doar când dă de greu”, a mai spus Potocianu, la Digi Sport.