Posesia. Păcat lumesc

Ce am înțeles din ultima formă de dialog de la FCSB, acolo unde gureșul patron se exprimă, în ciuda clauzelor, la televizor, iar credulul antrenor, la umbra clauzelor, se supără „pe surse” și răspunde pe Facebook?

Ce noi știam deja și Edi credea. Că Gigi o să tacă! Niciodată! Și poți să-i pui un milion de clauze. Niciuna nu o să-i închidă gura! De ce? Simplu, nu poți educa un om cu părul alb și cu gura mare. Nici cu clauze, nici cu cash, nici cu cardul, nici măcar cu ordine de plată. Am spus ordine? Da! Gigi, prin puterea banului și așa multă țărână de vânzare este și o să rămână un satrap. Nici biserica, nici psalmii, nici turlele de aur sau un întreg pangar aprins la vii nu-l vor schimba.

Credinciosul Gigi, muritor de rând cu milioane în conturi, biserici ctitorite și chip pictat în mănăstiri, poartă în el lumescul păcat al trufiei. Și, când nu e el în reflectoare, are în măruntaie o insuportabilă și nemântuită invidie. Cum ar fi crezut un fiu de general că poate îmblânzi un satrap?! Satrapii nu au clauze, nu se vaccinează și sunt răpuși de glonț.

Rezultatele lui Iordănescu, invidia lui Becali

Atunci când l-a numit pe Edi, Gigi s-a gândit la un singur lucru. A vrut să demonstreze că fără el și imixtiunea lui deja protocolară, nu merge, nu se poate, nu există-n stele. Că anormalul e normal. Însă s-a putut, rezultatele au venit și, astfel, pe Becali l-a ros invidia. Apoi, cum e el, previzibil ca un funigel, a vituperat în stilul său prolix: „eu sunt patron, ordinul meu, fac o mănăstire, fac două mănăstiri, fac trei schimbări la pauză și nu mă vaccinez”.

Juniorul Iordănescu a simțit cu mult timp unda rebarbativă a lui Becali. Paradoxal, cu fiecare rezultat bun, patronul a devenit tot mai distant. Cu fiecare victorie a răspuns mai greu și a fost mai rece. Invidia l-a cocoșat pe „habotnicul” Gheorghe. Păcat lumesc. Chiar de la acea victorie eclatantă din derby-ul cu Dinamo, lui Edi i s-a aprins beculețul. Gigi era altfel. Tot mai nemulțumit. „Vreau posesie, nu mă interesează campionatul, îmi doresc ca mingea să fie la mine”. Așa e când ai un patron cu „pohte”. Păcat lumesc.

Amara victorie a la Pirus

De ce are nevoie Edi pentru a rezista pe bancă? De înțelepciune. Antrenorul trebuie să își vadă interesul dincolo de clauze, până la marginea acceptării sale și să-l țină pe Becali, pe cât poate, departe de vestiar. E tot ce mai poate salva. Și, când Gigi o să ceară public goluri direct din corner sau victorii la handicap, atunci să apeleze la clauze. Pentru că tot ce poate obține un fiu de general în fața unui satrap, cu tot cu clauze, va fi o amară victorie a la Pirus și o porție de râs sardonic la oră de mare audiență.