Porumboiu știe totul despre situația reală a milionarului condamnat la închisoare! A apucat să vorbească cu el în urmă cu câteva zile.
O nouă filă neagră în cartea de istorie a fotbalului românesc. Încă un patron din Liga 1 părăseşte „scena” în zumzet de cătuşe. Este vorba de acţionarul principal al clubului Astra Giurgiu, Ioan Niculae, cel pe care Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat la o pedeapsă de 5 ani de închisoare cu executare pentru instigare la evaziune fiscală, insitgare la spălare de bani şi cumpărare de influenţă.
Iniţial, Ioan Niculae primise la Tribunalul Bucureşti, în noiembrie 2018, o condamnare de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare. Pedeapsă a fost mărită la 5 ani de Curtea de Apel Bucureşti în urma admiterii apelului DNA.
Judecătorii au mai dispus interzicerea în cazul lui Ioan Niculae, pe o perioadă de 3 ani, a exercitării unor drepturi civile, după ce acesta iese din închisoare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi acţionar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale.
Patronul Astrei a fost, astăzi, reţinut de poliţişti pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti şi va merge să-şi ispăşească pedeapsa.
Fostul arbitru român, Adrian Porumboiu a vorbit cu Ioan Niculae chiar cu o săptămână să afle deznodământul în acest dosar, numit „Interagro”. Omul de afaceri din Vaslui a dezvăluit că patronul Astrei era extrem de îngrijorat de răspunsul pe care avea să-l primească în dosar.
„Îmi pare rău. Chiar vorbisem cu el în urmă cu o săptămână, era îngrijorat. Îi doresc să fie tare și să iasă cât mai repede de acolo”, a declarat Adrian Porumboiu, pentru ProSport.
Nu este primul patron din fotbalul românesc care este arestat. Au mai fost „săltaţi”, rând pe rând, Jean Pădureanu, George Copos, Cristi Borcea, Marian Iancu, Cornel Penescu, Dinel Staicu sau Adrian Mititelu.
Preşedintele celor de la Astra Giurgiu, Dani Coman, a declarat că echipa va merge în continuare şi fără Ioan Niculae în libertate. Astfel că jucătorii nu ar trebui să-şi facă griji pentru latura financiară. Ar trebui să fie concentraţi doar pe meciurile viitoare din Liga 1. Astra Giurgiu este doar pe locul 13 în Liga 1, după 23 de etape disputate.