Gică Popescu, cunoscut mai ales ca Gică Popescu, a anunțat întoarcerea ”Regelui” Hagi pe banca tehnică.
Președintele clubului FC Viitorul a declarat că Gică Hagi se pregătește să revină în antrenorat, cel mai probabil pe banca tehnică a unei echipe puternice din străinătate. În plus, oficialul a vorbit și despre obiectivul trasat lui Mircea Rednic în acest sezon.
Cu toate că Gică Hagi a avut câteva oferte tentante, lucru recunoscul chiar de el, le-a refuzat pe toate.
Deocamdată, Gică se odihneşte. Vrea să stea mai mult cu familia, să se plimbe. Din păcate, nu-i permite pandemia. Cu siguranţă, nu va mai sta mult pe tuşă şi îl vom vedea la o echipă, eu sper la o echipă foarte bună afară. Gică s-a întors ieri din Scoţia, nu am apucat să vorbesc cu el, o să-l întreb”, a explicat Gică Popescu, conform Pro Sport.
Se pare că Hagi a luat decizia surprinzătoare de a-l instala pe Mircea Rednic pe banca Viitorului. Startul mandatului „Puriului” nu a fost conform așteptărilor. Cu toate acestea, lucrurile au revenit la normal, iar constănțenii ocupă poziția a șasea în Liga 1. Și asta, după 16 runde disputate.
Președintele grupării de la malul mării, Gică Popescu, a dezvăluit care este obiectivul echipei sale. Este vorba despre accederea în play-off.
Vine o perioadă grea, sperăm ca, jucând din trei în trei zile, Mircea să găsească soluţiile necesare. Noi nu avem obiectiv titlul, avem obiectiv calificarea în play-off. Oricare din echipele clasate în primele şase pot spera la câştigarea campionatului”, a precizat impresarul.
În acet moment, Viitorul Constanța se află pe locul 5 în clasamentul Ligii 1, cu 21 de puncte. Formațiunea este la egalitate cu Chindia Târgoviște. Echipa antrenată de Mircea Rednic are cinci victorii, șase remize și cinci înfrângeri în cele 16 meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021.