Minutul 90+5: Final. Craiova o învinge cu 4-1 pe Poli Iași.
Minutul 90+4: GOOOL! Roguljic marchează pentru 4-1 și Caiova face spectacol.
Minutul 90: GOOOL! Mitriță înscrie pentru 3-1 și securizează victoria Craiovei.
Minutul 78: GOOOL! Andrei Ivan scapă singur cu portarul și marchează , după ce este lansat superb de pasa lui Mitriță. 2-1 pentru Craiova!
Minutul 66: GOOOL! Markovic înscrie cu o lovitură de cap și restabilește egalitatea pe tabelă. Scorul este 1-1.
Minutul 58: Alin Roman, căpitanul echipei și marcatorul golului, este eliminat și ieșenii vor juca în 10 oameni. Toți cei de pe banca gazdelor, dar si din tribune au protestat, eliminarea fiind usor acordată.
Minutul 47: Mitriță execută o lovitură liberă periculos, dar Ailenei, portarul ieșenilor, este atent și reține mingea.
Minutul 46: A început repriza secundă.
Minutul 45+2: Pauză. Ieșenii conduc cu 1-0 la pauză.
Minutul 45: GOOOOL Alin Roman deschide scorul din lovitură liberă și tot stadionul explodează de bucuruie.
Minutul 1: A început partida.
UPDATE ORA 21:00. Echipele de start
Poli Iași: Ailenei – Martac, Fl. Ilie, Katanec, Ștefanovici – Jatoba, Bordeianu, A. Roman, Luis Phelipe – Gheorghiță, Harrison.
Rezerve: Celeadnic – A. Mogoș, R. Ion, S. Șerban, Itu, Vașvari, Hlistei, Vojtus, Tincu.
Antrenor: Leo Grozavu
CSU Craiova: L. Popescu – Ndong, Zajkov, Raul Silva, Bancu – Al. Crețu, Baiaram, Screciu – Ivan, Markovic, Mitriță.
Rezerve: Goga – Vlădoiu, Borța, Căpățînă, Mateiu, Cîmpanu, Ișfan, Roguljic, Danciu.
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
Stadionul „Emil Alexandrescu” va găzdui astăzi partida dintre Poli Iași și CSU Craiova, din cadru etapei 5 a Superligii. Partida va debuta la ora 21:30 și va putea fi urmărită live pe Playspot.ro.
Poli Iași – CSU Craiova
Oltenii ocupă locul 4 după primele 4 etape, iar echipa antrenată de Laurențiu Reghecampf (47 de ani) nu va lua în calcul o altă variantă decât victoria.
Poli Iași a obținut doar 3 puncte în startul de sezon, astfel că și formația antrenată de Leo Grozav (55 de ani) are toate motivele să facă un meci reușit pentru a obține puncte.
Laurențiu Reghecampf a prefațat partida din această seară în cadrul conferinței de presă și a lăudat formația și antrenorul gazdelor.
„Ne aşteaptă un meci dificil, cu o echipă motivată, stadionul va fi plin, pentru că e sâmbătă seara. Noi mergem să câştigăm cele 3 puncte. Din ce am văzut eu, Poli Iaşi e o echipă care joacă fotbal, stă foarte bine în teren, are un antrenor foarte ambiţios, pe care-l ştim cu toţii, deci va fi dificil. Sper să ne impunem din primul minut, dar nu ne va fi uşor, au adus şi ei jucători cu experienţă” – a spus tehnicianul Craiovei.
Reghe a adăugat că lotul mai are nevoie de întăriri și se vor realiza transferuri impotante în perioada următoare pentru „juveți”.
”Eu cred că ne mai trebuie 3-4 jucători, avem nevoie de mai multă valoare în lotul nostru, pentru că vorbim de un campionat lung. Măcar 1-2 jucători să aducem până la finalul perioadei de transferuri, ar fi foarte bine. Dacă nu, vedem în iarnă când o să știm exact ce avem de făcut. Este nevoie să facem sacrificii, mai ales că vrem campionatul cât mai repede cu putință. Vom schimba multe lucruri, totul spre binele echipei, totul se va face pas cu pas”, a mărturisit Laurențiu Reghecampf.
CSU Craiova a câștigat în etapă precedentă contra Sibiului, cu 1-0, în timp ce ieșenii au pierdut cu 1-0 la Arad.