Fostul atacant al giuleștenilor, Viorel Moldovan, s-a arătat surprins de strategia adoptată de conducerea clubului. Șefii echipei au anunțat că Rapidul se va lupta la titlu sezonul viitor, dar suporterii încă așteaptă să vadă mutări importante la nivel de lot.
Fanii Rapidului așteaptă transferuri importante în această vară, dar deocamdată șefii clubului au prelungit contractele veteranilor din defensivă. Cristi Săpunaru, Dragoș Grigore și Junior Morais vor mai continua și în campionatul viitor, la Rapid. Acest lucru nu este văzut cu ochi buni de fostul mare atacant.
Săpunaru are 39 de ani, iar Dragoș Grigore și Junior Morais au câte 36 de ani. Deci ai o apărare de 111 ani. Asta înseamnă că trebuie să ai un mijloc mult mai activ, să absoarbă presiunea pusă de adversari. La Rapid trebuie sânge proaspăt în taote compartimentele. Păi așa îl sun pe Daniel Niculae, am 51 de ani, doar 5 kilograme în plus. Cred că mai pot 15 minute, acolo. Glumesc, binențeles.
La ce și-a propus Rapid, sezonul viitor, e complicat. Văd un sezon mult mai greu decât cel actual, având în vedere ce ambiții au anunțat că are, a declarat fostul internațional, la Orange Sport.
Chiar dacă Mutu nu a confirmat un posibil interes pentru fotbalistul de 32 de ani, foştii internaţionali au comentat zvonul apărut aseară în media. Mario Balotelli
Dacă stau și mă gândesc la Balotelli, care nu știu pe unde a jucat în ultimul timp… Știu că a jucat în Elveția, prin Turcia, a avut numai probleme. Va fi un fiasco total, o să îi placă publicului din Giulești. Poate sunt dur și spun anumite chestii, pentru că sunt legat sentimental de Rapid.
Dar cu asemenea transferuri le dau șanse minime la titlu. Nu are cum să dea Balotelli 20 de goluri niciodată. Păi numai prin baruri o să stea. O să aibă nevoie de scobitori să-și pună la ochi, ca să-și țină pleoapele deschise dimineața. Dar, totuși, la ce nivel are campionatul nostru, poate chiar vine Balotelli și chiar dă 20 de goluri, a fost poziţia lui Viorel Moldovan, pentru sursa citată mai sus.