Plecarea lui Man la Parma e iminentă. Gigi Becali își face deja planuri cu milioanele primite de la italieni
Mai e un pas până la plecarea lui Dennis Man la Parma. Golgheterul campionatului ar urma să joace în Serie A, iar Gigi Becali își face deja planuri cu milioanele primite de la italieni. 15 milioane de euro, cu tot cu bonusuri de performanță, este dispusă să plătească Parma pentru a-și asigura serviciile lui Dennis Man. Până la definitivarea transferului, Gigi Becali nu stă degeaba. Își face „lista de cumpărături”. Pe cine vizează patronul FCSB?
Plecarea lui Man la Parma e iminentă. Gigi Becali își face deja planuri cu milioanele primite de la italieni
Gigi Becali nu stă cu mâinile-n sân. Bucuros nevoie mare că până la urmă se alege cu câteva milioane bune după transferul lui Dennis Man în Serie A, patronul FCSB se pregătește la rândul său de achiziții. Asta și pentru că simte că e un moment favorabil pentru ca echipa sa să se încununeze campioană. De șase ani nu a mai luat titlul FCSB, iar Gigi Becali nu mai suportă să vadă cum campionatul este câștigat de alte echipe. Astra, Viitorul și de trei ori la rând CFR Cluj au fost campioanele României din 2016 încoace.
Plecarea lui Man la Parma e iminentă. În aceste condiții, Gigi Becali purcede la cumpărături. Gigi Becali își face deja planuri. Are lista pregătită. Trei-patru jucători vrea patronul FCSB să cumpere, dacă Man va pleca la Parma. În fruntea listei se află un jucător de la Viitorul. Internaționalul de tineret Alexandru Mățan este dorit de Gigi Becali la FCSB. Un fotbalist pe care l-a vrut și în vara anului trecut, când Mățan era foarte aproape de a semna cu vicecampioana Universitatea Craiova. Până la urmă conducerile cluburilor nu s-au înțeles și Mățan a rămas în continuare la Viitorul. Acum ar putea ajunge la FCSB.
Un milion de euro pentru Alexandru Mățan. Dă Gigi Becali atât?
Gigi Becali cere multe milioane pentru „perlele” sale, dar oare cât e de generos când vine vorba de achiziții? Alexandru Mățan este în fruntea „listei de cumpărături” a lui Gigi Becali. Un atacant și un fundaș central mai vrea patronul FCSB pentru întărirea lotului lui Toni Petrea.
Vizat și în vara anului trecut de FCSB, Alexandru Mățan este un obișnuit al postului de mijlocaș central ofensiv. Acesta poate evolua și ca atacant, al doilea atacant sau ca extremă, pe banda stângă a terenului.
Viitorul vrea un milion de euro în schimbul jucătorului dorit de Gigi Becali la FCSB.
Născut la data de 29 august 1999, la Galați, Alexandru Mățan are o cotă de piață de 850.000 de euro. Internaționalul român de tineret este un produs al Academiei Gheorghe Hagi. A jucat la două echipe din Liga 1: Viitorul și FC Voluntari (sub formă de împrumut). Mai are contract cu formația patronată de Gheorghe Hagi până pe 30 iunie 2023.