David Miculescu a impresionat în acest sezon de Liga 1 pentru UTA Arad și a intrat în vederile lui Gigi Becali pentru un transfer la FCSB. Fotbalistul de bandă dreaptă în vârstă de numai 20 de ani a jucat nu mai puțin de 20 de meciuri în acest sezon pentru formația antrenată de Laszlo Balint și a marcat 6 goluri.
Gigi Becali a înaintat chiar în trecut o ofertă de 500.000 de euro pentru Miculescu, însă a fost refuzat de cei de la UTA. Iar acum are parte și de concurență serioasă din partea unui club de Serie A.
Potrivit celor de la today.it, Sassuolo îl dorește pe David Miculescu pentru a-l înlocui pe Jeremie Boga, care este extrem de aproape de un transfer la Atalanta. Mutarea a fost anunțată deja de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano. Fotbalistul arădenilor va avea parte însă de o concurență mai mult decât serioasă pentru acest transfer.
Sursa citată notează și că gruparea nero verde îl mai are în vederi și pe Stephan El Shaarawy de la AS Roma. „Faraonul” este mai mult rezervă la gruparea capitolină în mandatul lui Jose Mourinho și când este folosit este pus să joace un rol destul de defensiv. Astfel că sunt șanse destul de mari ca el să accepte un transfer în această iarnă.
Pe lângă Sassuolo, alte două formații de Italia se mai interesează de internaționalul român U21. Este vorba despre Lecce din Serie B și de Venezia din Serie A.
Astfel, Gigi Becali îl poate pierde pe Miculescu dacă nu va îmbunătăți oferta de 500.000 de euro. Pentru Sassuolo transferul românului în schimbul sumei de 1 milion de euro, cât cer cei de la UTA, nu este deloc un efort financiar. Mai ales în condițiile în care echipa lui Vlad Chiricheș va primi cel mai probabil 22 de milioane de euro în schimbul lui Jeremie Boga.
Sassuolo poate încerca de asemenea să îi aducă și pe El Shaarawy și pe David Miculescu. Fotbalistul italian cu origini egiptene ar reprezenta un plus pe termen scurt. În vreme ce românul ar putea reprezenta viitorul echipei.
Gigi Becali a explicat că nu dorește să plătească 1 milion de euro în schimbul lui Miculescu pentru că acesta este încă foarte tânăr și nu a confirmat încă pe deplin la cel mai înalt nivel.
Dacă ei revin mâine și mă sună, imediat spun da! Au zis că nu discută fără milion. Dar nu putem așa. Sunt jucători tineri, nu toate transferurile se confirmă. Atunci 500.000 de euro e ceva, un milion altceva”, a spus Becali potrivit sport.ro.
Constantin Budescu pleacă de la FCSB! Mijlocașul este foarte aproape de a părăsi din nou România