Alexandru Cicâldău ar putea pleca în curând de la Galatasaray. Transferul lui Cicâldău la Sampdoria se va face în schimbul a 8 milioane de euro, conform presei din străinătate. Ce părere are antrenorul turcilor cu privire la mutarea pe care are de gând să o facă mijlocașul român.
Cicâldău poate pleca oricând de la Galatasaray. El are de gând să meargă în serie A, la Sampdoria, însă oficialii formației din Turcia nu par afectați de plecarea lui Cicâldău.
Cei de la TuttoMercatoWeb susțin că cele două părți s-au înțeles deja în privința internaționalului român.
Galatasaray şi Sampdoria ar fi ajuns la un acord, Cicâldău urmând să se transfere în schimbul unei sume importante. 8 milioane, acesta este prețul pe care trebuie să îl plătească cei de la Sampdoria, pentru a-l include în lot pe mijlocașul român.
Presa din străinătate arată că mutarea se va realiza doar dacă Sampdoria va evita retrogradarea.
Singura condiție pentru ca transferul să se realizeze: Sampdoria să rămână în Serie A.”, au transmis cei de la Hurriyet.
Sampdoria se află pe locul 15 în Serie A, cu 29 de puncte. Între Sampdoria și echipa de pe poziția a 18-a, prima retrogradabilă, Venezia, este o diferență de 7 puncte. Asta denotă că șansele ca transferul lui Cicâldău în Italia să pice sunt infime.
Domenec Torrent, antrenorul lui Galatasaray, și-ar fi dat acordul ca mijlocașul român să plece. Totuși, el ar fi pus o condiție.
Îl puteți vinde dacă clubul va face profit.”, ar fi spus tehnicianul, conform jurnaliștilor de la Fotomac.
Sampdoria este antrenată de Marco Giampaolo, iar în acest sezon luptă pentru evitarea retrogradării. Cel mai valoros jucător din lot este, Mikkel Damsgaard, conform publicației de specialitate Transfermarkt. Acesta din urmă este cotat la 15 milioane de euro.
În cazul în care va semna cu formația pregătită de Marco Giampaolo, Cicâldău va juca, cel mai probabl, pe post de mijlocaș central. La Sampdoria, pe acest post joacă Stefano Sensi, Morten Thorsby, Ronaldo Vieira, Kristoffer Askildsen, precum și Simone Trimboli.
Alexandru Cicâldău a ajuns în urmă cu mai puțin de un an la Galatasaray, dar nu se regăsește acolo. Înainte de a părăsi România, el a jucat la Universitatea Craiova, formație de la care a foat transferat în schimbul a 6,5 milioane de euro.