Plecarea lui Arnold Garita la FCSB luată în calcul de Marius Croitoru: „Cred că va fi lăsat condițiile astea”
Marius Croitoru este un antrenor ghinionist. Cel puțin în raportul cu FCSB, acesta are motive de supărare. Echipa din capitală cumpără mereu ci mai buni jucători ai echipelor pe care el le antrenează.
De la FC Botoșani i-a pierdut pe Haruț ori Edjouma, la FC U. Craiova a fost lăsat fără Andrea Compagno, iar acum ar putea pierde un nou atacant. Garita este noua plăcere a lui Gigi Becali.
Marius Croitoru anunță în ce condiții poate pleca Garita
Arnold Garita este noua senzație din Superligă. Atacantul de 27 de ani a marcat de cinci ori în prima divizie, având o medie decentă de un gol la trei meciuri. El a participat la 46% din golurile marcate de FC Argeș în acest sezon.
Jucătorul din Cameron a devenit o țintă pentru Gigi Becali. Patronul de la FCSB a anunțat că este dispus să îl cumpere pe acesta în iarnă, fiind principala și, până acum, singura țintă a următoarei perioade de mercato.
Marius Croitoru a clarificat situația lui Garita, explicând că acesta ar putea pleca în cazul în care s-ar pune pe masă o ofertă concretă.
„Sunt calitățile lui, trebuie să ajute echipa, de asta e adus aici, iar în cazul în care va veni o ofertă concretă, cred că va fi lăsat să plece. E și el un jucător ca toti ceilalți din club, mai sunt atacanți buni în România.
Datoria lui e să marcheze, să ne facă bucuroși și după prin reușitele profesionale să se poată transfera undeva unde să îi fie mai bine decât aici”, au fost cuvintele lui Marius Croitoru după meci.
Garita a ajuns la FC Argeș din Franța, în această vară. Bourg-en-Bresse (34 de meciuri/11 goluri), Chateauroux (31/7), Dunkerque (28/10), Villefranche (21/8), Boulogne (19/4), Plymouth Argyle (17/2) și Bristol City (1/0) sunt echipele pentru care a mai evoluat Garita.
Becali închide robinetul
Deși speră să îl transfere pe Arnodl Garita, Gigi Becali anunță că nu mai vrea să investească sume uriașe de bani în transferuri, motiv pentru care a închis ”robinetul”.
„Să vină perioada de transferuri, să văd, nu știu ce fac. Când a fost nevoie, am închis robinetul. Acum sunt problemele care sunt, închidem robinetul”, a spus Gigi Becali la proarena.