Edi Iordănescu pare determinat să continue la echipa națională, indiferent de rezultatele din meciurile rămase în Liga Națiunilor. După un start de mandat dezamăgitor, rămâne de văzut dacă garanțiile oferite de Federație se vor respecta.
Selecționerul nu este sigur că va putea continua pe banca naționalei, dacă rezultatele nu se vor îmbunătăți repede. Asta deși oficialii de la FRF au anunțat că nu mai pun accent pe Liga Națiunilor.
Eu nu mă pot hazarda să anunț că rămân la națională. Nu pentru că nu mi-aș dori, dimpotrivă. Eu sunt foarte mulțumit de condițiile de la fiecare acțiune sau de activitatea mea zilnică. Eu am simțit că sunt susținut necondiționat, de președintele Răzvan Burleanu dar nu numai. Oamenii sunt deschiși la dialog, analizăm, căutăm soluții. În plus, mi s-au dat garanții. Lumea a analizat și munca noastră, nu doar rezultatele.
Cei din conducere au analizat munca mea zi de zi şi am fost asigurat că sunt foarte mulţumiti în sensul ăsta, ne lipsesc rezultatele! Mai mult decât atât, am fost asigurat că se doreşte o colaborare pe termen mediu – lung şi asta mă bucură pentru că îmi dă şi mai multă putere de muncă. Dar la final, trebuie să scoatem tot ce putem din meciurile astea, să facem o analiză și apoi vedem. Pe primul loc va fi interesul României, a declarat selecționerul, pentru Antena Sports
Edi Iordănescu a apelat pentru ultimele două partide din Liga Națiunilor la doi dintre cei mai în formă portari din campionatul intern. Horațiu Moldovan și Ștefan Târnovanu au fost chemați sub tricolor.
PORTARI: Ionuț Radu (Cremonese | Italia, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0);
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 8/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 18/2), Bogdan Mitrea (Universitatea Craiova, 1/1), Adrian Rus (Pisa | Italia, 14/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 12/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 26/2), Mario Camora (CFR Cluj, 8/0);
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 7/0), Dennis Man (Parma |Italia, 14/4), Andrei Cordea (FCSB, 2/0), Alexandru Cicâldău (Al-Ittihad Kalba | EAU, 25/3), Daniel Boloca (Frosinone | Italia, 0/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 6/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 1/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 7/0), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 41/2), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 54/11), Darius Olaru (FCSB, 6/0), Denis Drăguș (Standard Liege | Belgia, 2/0), Florinel Coman (FCSB, 5/0);
ATACANȚI: George Pușcaș (Genoa | Italia, 30/8), Denis Alibec (Farul Constanța, 25/2), Florin Tănase (Al-Jazira | EAU, 14/1).
23 septembrie 2022
Bosnia și Herțegovina – Muntenegru 21:45
Finlanda – ROMÂNIA 21:45
26 septembrie 2022
Muntenegru – Finlanda 21:45
ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina 21:45.