“Pleacă doar pe 30-40 de milioane de euro”. Românul care poate să bată toate recordurile de transfer. Detalii de ultimă oră

17 03. 2023, 10:39
Radu Drăguşin are trei selecţii pentru prima reprezentativă © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Radu Drăguşin a devenit interesant pentru multe dintre grupările importante de pe continent după evoluţiile sale din ultima vreme.

Fotbalistul de 22 de ani al celor de la Genoa pune umărul din plin la încercarea de promovare a genovezilor în Serie A. A marcat trei goluri în ultimele cinci meciuri ale echipei sale, iar apărătorul este aşteptat să ajungă la sfârşitul acestei săptămâni şi în cantonamentul naţionalei României conduse de Edi Iordănescu.

Radu Drăgușin a devenit un om decisiv pentru gruparea italiană la care evoluează

Prestaţiile sale excelente îl bucură peste măsură pe Florin Manea, agentul fotbalistului. Cota fundaşului a crescut, iar impresarul susţine că Drăguşin are toate şansele să bată recordul pentur transferul unui jucător român.

„S-a înroșit telefonul. Am avut discuții cu cei de la Genoa, dar nu vor să-l vândă pe Drăgușin decât pentru 30-40 de milioane de euro. E greu să refuzi asemenea bani, dar altfel nu se gândesc să-l dea.

Sunt interesate multe cluburi, e un jucător născut în 2002. Să fii printre cei mai buni pe postul tău, când ceilalți au 27-28 de ani, să ai constanță, atunci devii o țintă pentru orice echipă importantă. Sunt cluburi mari, de tradiție, care mă sună și își iau informații despre el”, a declarat Florin Manea, pentru sport.ro.

 Genoa va lua toţi banii

Drăgușin a fost împrumutat de Genoa de la Juventus, însă genovezii îl pot transfera definitiv dacă plătesc 6 milioane de euro în schimbul său.

„Lui Radu i s-a activat clauza obligatorie de cumpărare, în ianuarie. Genoa trebuie să achite banii în vară, este doar o formalitate. Golurile de acum nu au venit după o descătușare mentală, după rezolvarea contractului. Am avut o discuție, i-am spus că e periculos la faze fixe, de ce nu se fac mai multe faze fixe pe el. El are 1,91 cm, și-au dat și ei seama că poate fi exploatată chestia asta”, a adăugat Manea.

Drăguin este convocat pentru meciurile cu Andorra şi Belarus care deschid campania de calificare la Euro 2024

Secretul lui Drăguşin

Florin Manea dezvăluie cum a ajuns fotbalistul român un mom decisiv pentru formaţia din Serie B.

„Are o detentă bună. Sare la 258cm înălțime, era a treia detentă Cristiano Ronaldo și Osimhen, când s-au făcut niște teste. Încă lucrează, încă e în formare. Sare la peste doi metri jumătate de pe două picioare. Dacă ar face bătaia pe un picior ar sări și mai mult, a zis că e o chestie pe care încearcă să o corecteze.

E și o poză acum, de la ultimele meciuri, a sărit deasupra tuturor. E foarte bun la faze fixe, a prins și gustul golului. Poate să înscrie mai mult și să-și ajute echipa. Un fundaș care și înscrie e ceva de vis”, a încheiat agentul FIFA.