Farul a devenit campioană în stagiunea precedentă pentru a doua oară în istorie.
Echipa lui Gică Hagi a triumfat în disputa cu rivalele ei din Bucureşti, Cluj şi Craiova, iar „Regele” a fost lăudat de toată lumea după această performanţă. Însă, Farul nu se limitează doar la succesele pe care le obţin eprima echipă. Dovadă că oficialii constănţenii au construit o echipă care să se lupte pentru supremaţie şi în fotbalul feminin.
Promovată în această vară în prima ligă, Farul este pregătită să ajungă din nou în frunte. În acest moment, constănţencele sunt pe poziţia a 3-a, cu 12 puncte, la trei lungimi de un lider care are însă şi un meci în plus disputat.
Asta ne dorim, vrem să fim cei mai buni şi la fete, cred că am făcut nişte transferuri, avem 6 jucătoare la echipa naţională, scheletul echipei naţionale este pe echipa Farului, clar că ne dorim să câştigăm campionatul. Ăsta este modelul pe care l-am adoptat şi eu la baza sportivă, vrem să fim campioni în tot ce ne propunem”, a anunţat Marica intenţiile clubului de pe litoral, în exclusivitate la PlaySport Live.
Marica e de părere că pentru a avea fotbalişti care să facă faţă la cel mai înalt nivel, antrenamentele trebuie să se schimbe şi la noi pe modelul a ceea ce se întâmplă în străinătate.
„Până nu vom înţelege că cei mici au nevoie de antrenamente specifice pe compartimente şi doar de 2-3 ori pe săptămână să facă antrenamente colective nu vom da în faţă. Atacantul are nevoie de un alt antrenament faţă de fundaşul central. Nu inventez eu lucrurile, am vorbit cu Huntellar şi mi-a zis cum sunt lucrurile la Ajax, că el este acolo pentru atacanţi la prima echipă.
Noi la primele echipe nu înţelegem că atacantul trebuie să simtă poarta din toate poziţiile, el trebuie să o dea în poartă şi are nevoie de exerciţiu în fiecare zi. La tenis am auzit că ai nevoie de 5ooo de exerciţii că să deţii o lovitură. Şi la fotbal e la fel. Ai nevoie de specific pentru a-ţi reuşi şi a performa pe postul respectiv”, a mai punctat fostul internaţional.