Planul lui Dan Petrescu a fost dezvăluit! Ce urmează să facă după ce va bate palma cu Neluțu Varga pentru rezilierea contractului de la CFR Cluj

Olteanu Ștefan 21.09.2022, 11:23
Planul lui Dan Petrescu a fost dezvăluit! Ce urmează să facă după ce va bate palma cu Neluțu Varga pentru rezilierea contractului de la CFR Cluj

Dan Petrescu urmează să aibă cât de curând o întâlnire cu Neluțu Varga, în care cei doi vor discuta termenii pentru rezilierea contractului de la CFR Cluj. Înțelegerea antrenorului mai este valabilă pentru încă doi ani de zile, iar clauza de reziliere pe care „Bursucul” o are stabilită în contract este de 400.000 de euro.

Basarab Panduru e convins: Dan Petrescu va merge la națională! „Bursucul” negociază cu Neluțu Varga rezilierea contractului de la CFR Cluj

„Ne punem la masă și discutăm condițiile rezilierii”, acesta a fost mesajul pe care Neluțu Varga i l-a transmis lui Dan Petrescu prin intermediul site-ului Playsport.ro, iar „Bursucul” are șanse tot mai mici să continue pe banca tehnică a campioanei.

Patronul CFR-ului nu a mai putut rezista și și-a exprimat public nemulțumirea vizavi de rezultatele pe care Petrescu le-a obținut în debutul acestui sezon. Neluțu Varga a mai susținut în interviul acordat pentru Playsport.ro că i-a „făcut absolut toate poftele” antrenorului său, însă prestațiile din Conference League îl dezamăgesc cumplit de la o etapă la alta.

Imediat după aceste declarații dure ale patronului, Dan Petrescu s-a arătat deschis să plece de la CFR Cluj, însă doar în cazul în care clauza de reziliere îi va fi achitată. Este vorba despre 400.000 de euro!

Momentan, întâlnirea decisivă dintre Dan Petrescu și Neluțu Varga s-a amânat, deoarece antrenorul s-a îmbolnăvit și este suspect de Covid. Însă, până când lucrurile dintre cei doi se vor lămuri, Basarab Panduru s-a grăbit să speculeze care ar putea fi următoarea destinație a lui Dan Petrescu.

Fostul internațional, actual analist TV, e convins că Dan Petrescu îi va lua locul lui Edi Iordănănescu pe banca echipei naționale:

„Acum este momentul ca Petrescu să accepte că a refuzat. Este momentul ca el să facă pasul către echipa naţională. Mai sunt două meciuri.

Se va schimba antrenorul şi acolo probabil. Este momentul să facă pasul ăsta. Momentul ăsta s-ar pupa bine. Se înţelege cu Varga.

Se mai întoarce altă dată, că „o să plângeţi după mine, că aţi mai plâns. Da? Fac şi pasul ăsta. Acum este momentul când pot să ajung la echipa naţională”. Eu cred că merită să ajungă la echipa naţională”, a spus Panduru, potrivit Orange Sport.

Când îi decide Răzvan Burleanu soarta lui Edi Iordănescu

Echipa națională va disputa în următoarele zile ultimele două meciuri din Liga Națiunilor. Vineri, de la ora 21:45, „tricolorii” vor juca în deplasare cu Finalnda. Luni, trei zile mai târziu, România va primi vizita celor din Bosnia Herzegovina, de la aceeași oră. Edi Iordănescu a anunțat deja lotul pentru meciurile cu Finlanda și Bosnia, care vor putea fi urmărite în format LIVE TEXT pe Playsport.ro.

Referitor la soarta selecționerului, Răzvan Burleanu a anunțat deja că la finalul lunii septembrie va avea loc o întâlnire a Comisiei Tehnice. În funcție de rezultatele obținute în aceste ultime două jocuri din Liga Națiunilor, Edi Iordănescu va afla dacă va mai fi sau nu selecționer:

„L-am asigurat pe Eduard Iordănescu de toată susținerea noastră în ceea ce privește acest proces de reconstrucție la nivelul primei reprezentative. Ne-am asumat niște obiective mult mai mari.

Am agreat ca, la finalul lunii septembrie, să avem o nouă întâlnire de Comisie Tehnică. Atunci va avea loc un nou raport de activitate. Tot atunci se va lua o decizie în ceea ce privește continuarea contractului cu Edi Iordănescu sau nu.

Avem nevoie să avem un selecționer care crede că această echipă națională poate fi reclădită. Care poate să contribuie la rezultate mai bune. Avem nevoie și de rezultate.

Că să fiu sincer, cred că e mai bine că s-a întâmplat acum, în Liga Națiunilor. Ca să identificăm toate zonele de intervenție pe care trebuie să le acoperim”, a declarat Răzvan Burleanu, la finalul lunii iunie.

Atacantul naționalei și-a recunoscut public problemele. „Mă bucur că am trecut peste ele!”. Denis Drăguș, convocat la patru ani după debut.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622