Federașia Română de Fotbal (FRF) dă peste cap campionatul. Răzvan Burleanu a pus la cale un plan pentru a favoriza echipele naționale. Despre ce este vorba?
Planul FRF a fost bine gândit. Oficialii inversează etapele și programează la foc continuu trei etape din sezonul regulat, rundele dinaintea preliminariilor CM și ale jocurilor din grupele Euro U21. Toace aceste decizii au fost luate pentru a-și asigura jucătorii pentru meciurile internaționale.
Luna viitoare, naționala de seniori va debuta în preliminariile Campionatului Mondial programat în 2022. La rândul ei, selecționata de tineret va disputa partidele din grupa de la Euro. Este vorba despre al doilea turneu final la rând la care participă „tricolorii” sub 21 de ani. Miza cumulată e uriașă pentru Federație. Din acest motiv instituția care guvernează fotbalul caută să comprime campionatul la maximum posibil. Și asta, pentru ca selecționerii Mirel Rădoi și Adrian Mutu să beneficieze de fotbaliști mai devreme decât e stabilit.
Selecționerii și oficialii FRF au luat o decizie care bulversează campionatul. Ea dă peste cap chiar și programarea stabilită a meciurilor, dar și logica. În locul disputării etapelor la săptămână, ar exista o intermediară. Asta, pentru a strânge calendarul. În plus, patru meciuri din runda a 28-a ar avea loc înaintea jocurilor din etapa a 27-a. Astfel, ar fi posibil ca un jucător care încasează un cartonaș galben în etapa a 28-a să devină suspendat pentru a 27-a.
Pe de altă parte, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) nu e de acord cu ideea Federației. Secretarul general Justin Ștefan a declarat că planul sfidează regulamentul. Cu toace acestea, FRF speră să rezolve problema în următoarea ședință a Comitetului Executiv. Întâlnirea va avea loc pe data de 25 februarie.
De asemenea, LPF nu a fost de acord nici cu apariția regulii U21. În ciuda acestui lucru, cluburile de fotbal au acceptat forțat ideea încă din momentul în care fidelii lui Burleanu din Comitet au oficializat-o.
Lui Adrian Mutu i-ar fi convenabil ca FCSB, Craiova, Viitorul, CFR, Botoșani să termine cât mai devreme meciurile dinaintea datelor pentru partide internaționale. Dar asta numai pentru că formațiile anterior menționate livrează fotbaliști pentru naționala de tineret. Selecționerul României U21 chiar a insistat mult pentru reprogramare.
Și televiziunile care transmit Liga 1 s-au implicat și au participat la crearea modelului straniu, cu patru jocuri din etapa a 28-a și apoi cu etapa a 27-a.
Cu „intermediara” pe care o solicită Federația și cu cererea lui Mutu ca echipele furnizoare de fotbaliști sub 21 de ani să încheie cât mai curând meciurile dinaintea Europeanului de tineret, derby-ul ar fi apărut în perioada 16-18 martie, în care televiziunile au în grile partide din Champions League și din Europa League.