Pirlo e problema pentru care Drăgușin nu erupe la Juve? Tehnicianul italian nu pare extrem de dispus să meargă pe mâna fotbaliștilor tineri din club, cu toate că are de unde alege.
Juventus Torino dispune de jucători tineri extrem de talentați. Echipa U23 a clubului este pe locul 7 în Serie C, o poziție mai mult decât decentă. Au fost promovați la antrenamentele primei echipe mai mulți jucători, printre care și Radu Drăgușin, însă Andrea Pirlo nu are foarte mare încredere în ei. Se poate observa din minutele pe care le oferă acestora.
Jurnaliștii italieni de la Il Bianco Nero au realizat o analiză destul de critică la adresa lui Andrea Pirlo, bazându-se pe cifre. Astfel, au încercat să găsească un motiv pentru care fostul internațional nu apelează mai des la tinerii jucători pe care îi are la dispoziție. Mai ales că a avut mari probleme cu accidentările jucătorilor cu experiență.
Vedem alegerile lui Pirlo și ne dăm seama că nici atunci când e disperat din cauza accidentărilor, antrenorul nu folosește talentele de la U23. Nici pe talentatul Fagioli, nici pe mult-disputatul Drăgușin. Cu atât mai puțin pe Marques sau Ake.
Singurul utilizat mai des este Frabotta, respins însă după dezastrul cu Inter și care acum nu mai poate fi trimis în Serie C, pentru că a ajuns la numărul de apariții pentru prima echipă care nu-i permite să revină la formația U23, au scris aceștia.
Iată jucătorii de la tineret pe care i-a folosit Andrea Pirlo în acest sezon:
În ultimele cinci partide de campionat, au figurat în lot, fără să bifeze vreun minut, Daouda Peeters (22 de ani), Marley Ake (20 de ani), Riccardo Capellini (21 de ani), Marques Mendez (20 de ani) și Hamza Rafia (21 de ani).
E posibil să fie atât de valoroși pe cât sunt descriși, dacă nu pot juca nici când titularii de drept sunt accidentați? Mereu e cineva ‘pe punctul să fie băgat pe teren’. Acum sunt Fagioli și Drăgușin. După care văd meciul de pe bancă.
Rămânem cu senzația că aceste lucruri sunt un fel de serbări superficiale de promovare a tinerilor. Tineri care în unele cazuri (dar numai în unele) trebuie să se maturizeze, iar în altele nu vor ajunge niciodată să joace pentru Juventus. Poate nici în Serie A, au mai adăugat italienii.