Piesa de rezistenţă a colecţiei lui Ion Ţiriac. Cât a achitat miliardarul pe o maşină de epocă

George Drafta 19.10.2022, 09:29
Piesa de rezistenţă a colecţiei lui Ion Ţiriac. Cât a achitat miliardarul pe o maşină de epocă

Ion Ţiriac este cunoscut pentru pasiunea sa în ceea ce priveşte maşinile de lux.

Fostul mare sportiv are o colecţie impresionantă de autoturisme pe care a început să o construiască de la începutul anilor `80. Cea mai dragă piesă pe care o deţine în garajul său este un Ferrari F40, apărut pe piaţă în 1987. Maşina a fost proiectată de un inginer italian pe numele său Nicola Materazzi. Ea a intrat imediat în posesia românului pentru o sumă extrem de piperată la acea vreme.

„Vedeam prin reviste, pe stradă automobile la care doar visam. În cariera mea de jucător – fie de hochei, fie de tenis – nu am prea avut timp. Dar începusem să am bani, ca să-mi permit un obiect, altul și așa mai departe. Nu știu dacă îmi face onoare sau sunt cam tâmpit.

La un moment dat, când a apărut F40-ul la Ferrari, mie mi-a dat imediat, pentru că mă cunoșteau. Îi cunosc pe toți, mi-au dat un Ferrari – bineînțeles că a trebuit să-l plătesc – care costa 200,000 de dolari, dar se vindea imediat cu un milion. Sau nu-l luai, și luai doar contractul, iar un alt cumpărător îți oferea imediat 800.000”, a dezvăluit Ţiriac pentru Pro Arena.

Nu a fost singurul maşină Ferrari pe care a achiziţionat-o Ţiriac. I-a plăcut atât de mult modelul încât şi-a mai luat o astfel de bijuterie.

„Am mai cumpărat încă una cu vreo 700.000 şi le-am pus la Munchen într-un garaj pentru că eram ocupat cu jucătorii. După vreo 10 ani era mare garaj ce fac cu alea două cu Ferarri ? Zic aoleu, îţi dai seamă ce aveam în cap, maşini, plăcere, că de condus nu le conduceam. Le-am vândut a doua zi cu 2, 5 lei numai ca să scap de ele.  După 10 ani au intrat în fabrică imediat înapoi”, a povestit fostul mare sportiv.

Maşina Ferrari F40 de care Ion Ţiriac este atât de mândru
Maşina Ferrari F40 de care Ion Ţiriac este atât de mândru

De unde a pornit pasiunea

Ţiriac a explicat şi cum a ajuns să devină un colecţionar al unor autoturisme inaccesibile omului de rând. În copilărie l-au atras vehiculele pe două roţi.

„Eu cred că fiecare copil are o pasiune pentru roată. Începe cu trotineta, cu bicicleta și așa mai departe. Eu sunt generația care sunt; la anii pe care îi am, nu pot să pretind că am avut o copilărie precum tinerii de astăzi. Am avut o copilărie pe care o consider normală.

Foarte dificilă, după Al Doilea Război Mondial, dar astfel înveți factorii vieții mult mai sănătos, cu picioarele pe pământ. Toate treburile au plecat de la bicicleta, de la 10 Jawe, motociclete pe care le-am avut la 18-20 ani. Am avut norocul să fi scăpat cu picioarele întregi, cu capul pe umeri, iar apoi, încet-încet, am ajuns la automobil”, a concluzionat Ţiriac.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622