Petrolul nu se gândește la barajul de Conference League! Ce spune antrenorul Florin Pârvu

Ioan Valentin Oprea 17.03.2023, 23:10
Petrolul nu se gândește la barajul de Conference League! Ce spune antrenorul Florin Pârvu

Petrolul e pe primul loc în play-out, după succesul cu UTA, dar ploieştenii nu îndrăznesc să viseze încă la câştigarea playout-ului.

Antrenorul principal al „găzarilor”, Florin Pârvu, îşi avertizează jucătorii să rămână cu picioarele pe pământ şi să trateze cu maximă concentrare toate jocurile din play-out.

„Trebuie să rămânem echilibraţi, să luam joc cu joc. E un play-out foarte disputat, meciurile sunt pe muchie de cutit. Vom vedea la final unde vom fi”, s-a limitat să răspundă Pârvu atunci când a fost întrebat dacă Petrolul luptă pentru calificarea la barajul de Conference League.

Mulţumit de echipa lui

Tehnicianul în vârstă de 47 de ani a lăudat efortul depus de „lupii galbeni” în confruntarea cu UTA şi a remarcat, în acelaşi timp, echilibrul din jocul grupării sale.

„În prima repriză am avut situaţii de gol. Nu suferim la capitolul ofensiv. Avem un echilibru, iar echipa joacă, îşi asumă responsabilităţi. Băieţii au facut un efort şi îi felicit, pe această cale, pentru  victorie şi pentru efortul depus”, a declarat Pârvu, la Digi Sport.

Se bucură de pauza competiţională

Pauza competiţională cauzată de meciurile reprezentativei naţionale pică de minune pentru „găzari”. Petrolul vine după o perioadă infernală, iar Pârvu afirmă că jucătorii săi au nevoie de repaus.

„Pauza e benefică pentru toate echipele. Noi am jucat într-o săptămână cut Farul, FCSB şi CFR. E o încărcătură fizică, dar şi mentală . Jucatorii au nevoie de o pauză”, a explicat antrenorul principal al Petrolului.

Aşteaptă sosirea lui Marian Copilu

Pârvu nu a vrut să vorbească despre noile mutări din conducerea clubului prahovean, dar a precizat că sosirea lui Marian Copilu la Ploieşti ar putea fi benefică.

„Nu ştiu ce să spun mai multe despre ce se va întâmpla la club. Deocamdată, noi vrem să ne bucurăm de acest joc şi dacă Marian Copilu va veni alături de noi, e un lucru bun şi ne poate ajuta”, a adăugat Pârvu.

Laude pentru Doua

Golul lui Doua nu l-a luat deloc prin suprindere pe Pârvu. Tehnicianul l-a elogiat pe jucătorul din Coasta de Fildeş şi e gata să mizeze în continuare pe serviciile acestuia.

„Nu mă surprinde. Se antrenează foarte bine. A aşteptat, a fost rezervă, dar când a jucat, a jucat foarte bine şi m-a obligat să-l introduc titular”, a mai completat Pârvu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622