Petrescu se zbate în Turcia! Formația sa, Kayserispor, nu a reușit să învingă ultima clasată, acasă, cu om în plus 64 de minute.
Kayserispor a remizat, sâmbătă, pe propriul teren, scor 0-0, cu Ankaragucu, într-o partidă din etapa a 25-a din Turcia. „Bursucul” este la al treilea rezultat consecutiv de egalitate în Turcia și a ratat ocazia de a se desprinde de zona roșie a clasamentului.
Cristi Săpunaru a fost singurul român pe care Dan Petrescu l-a avut la dispoziție pentru acest meci. Fundașul a intrat în minutul 82, în locul lui Aaron Lennon. Denis Alibec și Silviu Lung Jr sunt în continuare accidentați.
Kayseri a avut om în plus din minutul 26 al meciului, atunci când fundașul polonez Michal Pazdan a văzut cartonașul roșu. A urmat un iureș continuu al celor de la Kayserispor spre poarta adversă.
În prima repriză, Kayseri a avut 12 șuturi spre poartă, dintre care trei pe poartă. Fără rezultat. Actul secund s-a desfășurat pe aceleași coordonate. Formația lui Dan Petrescu a presat, însă degeaba. De data aceasta, au fost 11 șuturi spre poartă, și patru pe poartă. Fără efect pe tabelă.
În atacul lui Dan Petrescu a fost titluarizat fostul atacant al celor de la Poli Iași și Viitorul Constanța, olandezul Kevin Luckassen. Acesta s-a zbătut mult, 90 de minute, însă nu a reușit să-l salveze pe „Bursuc”.
În urma acestui rezultat, Kayserispor a urcat pe locul 15, cu 25 de puncte, la egalitate cu Erzurum, care în această rundă a învins pe Rizespor, scor 2-0, formație antrenată de Marius Șumudică. În etapa următoare, Kayseri se va deplasa pe terenul celor de la Sivasspor, ocupanta locului 11.
Imediat după meciul cu Erzurum, Marius Șumudică a suferit un puseu de tensiune și nu a putut fi prezent la flash-interviuri. Au existat zvonuri că antrenorul a fost transportat la spital, însă clubul turc le-a negat.
După meci, dărâmat de supărare, Marius Șumudică și-a anunțat jucătorii în vestiar că își prezintă demisia. Jucătorii au făcut eforturi să-i schimbe decizia, însă românul părea de neînduplecat, anunță Sport.ro.
După aproximativ o oră de discuții, Marius Șumudică a fost întors din drum de către conducere și jucători, și va continua alături de formația din Rize, pentru moment.