Petrescu l-a dat dispărut: „Nu știu nimic de el, nu l-am mai văzut!” Unde va juca Malele

George Drafta 28.02.2023, 10:05
Petrescu l-a dat dispărut: „Nu știu nimic de el, nu l-am mai văzut!” Unde va juca Malele

Dan Petrescu a avut toate motivele să fie fericit după ce clujenii au avut un meci uşor şi au reuşit o victorie concludentă în faţa celor de la Petrolul.

Antrenorul campioanei a surprins însă la finalul întâlnirii. Atunci când a dat detalii cu privire la situaţia unuia dintre fotbaliştii importanţi ai echipei.

Cephas Malele a lipsit de pe foaia de joc la jocul de luni seară. Iar „Bursucul” a dezvăluit că absenţa sa este legată de faptul că elveţianul nu s-a mai prezentat la antrenamentele echipei în ultimele zile. Mai precis, de la returul împotriva celor de la Lazio din Conference League.

Mirel Rădoi este din această iarnă antrenprul celor de la Al Tai
Mirel Rădoi este din această iarnă antrenorul celor de la Al Tai

Motivul pentru care atacantul nu a mai apărut la şedinţele de pregătire este legat de o posibilă revenire a sa în Arabia Saudită. Conform surselor jurnalistului Dan Udrea, Malele ar putea ajunge la Al Tai. Exact echipa antrenată de Mirel Rădoi.

Luat prin surprindere

Titular în manşa secundă împotriva lui Lazio, Malele ar fi acuzat o accidentare. Dar Petrescu s-a trezit că jucătorul nu a mai dat niciun semn dec viaţă.

„Malele s-a accidentat, a dispărut și el. Avem puține soluții, nu știu ce o să facem în continuare. Trebuie să întrebați clubul, nu pe mine. Întrebați conducătorii, nu aș vrea să vorbesc eu. Eu sunt antrenor. Eu antrenez pe cine vine la antrenament, el n-a mai venit la antrenamente. Cei din club ar trebui să povestească ce se întâmplă. Eu nu știu ce se întâmplă”, a declarat tehnicianul de 55 de ani.

Petrescu a pierdut un atacant înaintea etapelor decisive din acest sezon
Petrescu a pierdut un atacant înaintea etapelor decisive din acest sezon

Malele este jucătorul celor de la al Tai din Arabia Saudită şi a fost împrumutat în Gruia în vara anului trecut, în condiţiile accidentării lui Gabriel Debeljuh.

Acum el ar putea reveni la formaţia saudită, CFR-ul pierzând astfel o „gură de foc” în bătăliile aprige care se vor da în play-off. Fotbalistul de 29 de ani are 5 goluri marcate în 28 de meicuri disputate în tricoul ardelenilor, în toate competiţiile.

FC Argeş l-a făcut mare

Malele a ajuns penttru prima oară în fotbalul românesc la FC Argeş. Piteştenii l-au adus în anul în care au revenit în prima divizie. Iar în stagiunea 2020-2021, el a marcat 18 goluri în Superligă, în 30 de meciuri disputate. Astfel el a fost al treilea în clasamentul golgheterilor la finalul sezonului regular, fiind devansat doar de Florin Tănase şi Hamidou Keyta.

Malele, în tricoul lui FC Argeş
Malele, în tricoul lui FC Argeş

După cifrele excelente, saudiţii de la Al Tai au pus ochii pe el, iar Malele a juns la echipa din Golful Persic, unde a înscris doar 4 goluri în 26 de meciuri de campionat.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622