„Perla” campioanei CFR Cluj, aproape de un transfer șoc. Claudiu Petrila, monitorizat de două echipe de tradiție din Europa
Pe lista echipelor interesate de un transfer al lui Claudiu Petrila s-au înscris recent și cele mai mari cluburi ale Turciei, Galatasaray și Fenerbahce. Anterior, pentru fotbalistul de numai 21 de ani, care are un sezon foarte bun la CFR Cluj, și-au manifestat interesul și alte cluburi importante, precum Lille, Hertha Berlin sau AS Roma.
Claudiu Petrila este dorit de Galatasaray și Fenerbahce
Acum, se pare că internaționalul român de tineret, care a fost convocat de urgență de Edi Iordănescu pentru meciul amical din Israel, este mai aproape de un transfer în Turcia de cât de unul în vestul Europei. Potrivit ProSport, Galatasaray și Fenerbahce ar fi interesate să îl transfere pe Claudiu Petrila la finalul acestui sezon.
Cei doi giganți din Superlig și-au trimis reprezentanți să îl urmărească pe acesta la mai multe meciuri din această stagiune, inclusiv la cel cu FCSB, pierdut de CFR Cluj pe teren propriu cu scorul de 0-1. Și se pare că au fost mulțumiți de ce au văzut. Astfel că cele două cluburi ar fi gata să facă oferte concrete pentru mijlocașul de bandă.
Turcii vor avea însă o misiune foarte dificilă în a realiza acest transfer. Cei de la CFR Cluj au pretenții extrem de mari pentru a-l lăsa pe Claudiu Petrila să plece. Nu mai puțin de 10 milioane de euro ar solicita patronul Neluțu Varga în schimbul acestuia, plus un procent de 20% dintr-un eventual viitor transfer.
Cristi Balaj a recunoscut că există mai multe oferte pentru Petrila
Informația a fost recent confirmată parțial de către conducerea clubului din Gruia. Președintele Cristi Balaj a dezvăluit că formația ardeleană a primit deja oferte concrete pentru Claudiu Petrila, pe care însă le-a refuzat. De asemenea, fostul arbitru FIFA a confirmat că se dorește din această tranzacție și obținerea unui procent dintr-un eventual viitor transfer.
Pentru Petrila deja există oferte. Nici nu știu cât contează cu cât ai vinde un jucător, important e ce oferte primești pe el. Discuțiile acestea sunt confidențiale. Nu am primit acceptul acelor echipe să divulgăm suma de transfer.
În momentul acesta, nu suntem mulțumiți de sumă și acesta este motivul pentru care Petrila încă este la CFR Cluj. Nu comentez (n.n. dacă suma cerută în schimbul lui Petrila este asemănătoare cu cea a transferului lui Dennis Man la Parma, 13 milioane de euro). E o capcană în care nu intru. Ar însemnă să vorbim de sume, exact ceea ce evit.
(…) Există această posibilitate (n.n. să plece Petrila). Dorim o sumă plus un procent, pentru că avem încredere că poate crește în continuare”, a spus recent Cristi Balaj.
Claudiu Petrila a jucat în acest sezon 37 de meciuri în toate competițiile pentru CFR Cluj. A marcat 9 goluri și a oferit 5 pase decisive. În prezent, este cotat de Transfermarkt la 1.4 milioane de euro.