Pericol pentru Simona Halep și celelalte românce. COVID-19 lovește crunt la Wimbledon

Radu Bordei 28.06.2022, 14:15
Pericol pentru Simona Halep și celelalte românce. COVID-19 lovește crunt la Wimbledon

Pandemia de COVID-19 este departe de a fi terminată. Iar Simona Halep și ceilalți participanți la Wimbledon riscă să se confrunte din nou cu virusul care a afectat întreaga lume. Au apărut primele cazuri oficiale, în competiția londoneză.

Amenințarea COVID-19 lovește din nou. Încă un jucător depistat pozitiv la Wimbledon

Matteo Berrettini este un mare ghinionist. Italianul era în mare formă, câștigase titluri la Stuttgart și Queen’s și visa la un parcurs lung pe iarba londoneză. Din păcate pentru el, va trebui să mai aștepte un an. Asta pentru că a fost depistat cu COVID-19, așa că va intra în izolare și nu va mai putea juca. Italianul se simte bine, dar este cu moralul la pământ.

Am tot avut simptome de gripă și m-am izolat. Pentru a nu risca, totuși, sănătatea celorlalți jucători, am decis să îmi fac un test în această dimineață. Și am fost devastat să văd că sunt infectat cu coronavirus. Fizic sunt bine, dar sunt foarte dezamăgit. Anul acesta nu pot juca la Wimbledon, dar mă voi întoarce mai puternic, a declarat sportivul

Tenismenul din Roma este a doua victimă a pandemiei, în această ediție. Luni noaptea și Marin Cilic a fost depistat și a intrat în izolare.

Programul complet al zilei de marți la Wimbledon pentru românce

Prima româncă care poate fi urmărită la Wimbledon este Mihaela Buzărnescu (34 de ani, locul 124 WTA). Aceasta intra pe terenul 4, de la ora 13:00, într-o luptă cu Nastasja Schunk (18 ani, locul 154 WTA). Este prima confruntare între acestea în circuitul WTA.

Gabriela Ruse o să debuteze pe iarba de la All England Croquet Club într-un duel de foc. Românca de pe locul 54 WTA urmează să joace, de la 15:00, pe terenul 2, contra numărului 12 WTA, Cori Gauff. Acestea se întâlnesc în premieră, la Wimbledon.

Ziua continuă pentru fanii tenisului din România cu Irina Bara, locul 122 WTA. De la 16:30 aceasta o să joace contra franțuzoaicei Chloe Paquet (27 de ani, 106 WTA). Bara și Paquet s-au mai întâlnit în 2021, pe zgura de la Valencia, iar românca a câștigat cu scorul de 4-6, 6-4, 6-4.

Tot de la 16:30, însă pe terenul numărul 14 de la Wimbledon, o să aibă loc duelul dintre Ana Bogdan (111 WTA) și Dayana Yastremska, locul 74 WTA. Se anunță un meci dificil pentru româncă, dat fiind faptul că s-a mai luptat cu ucraineancă în două rânduri și de fiecare dată a pierdut (28.09.2018 – Beijing: 6-2, 6-4 ; 01.03.2022 – Lyon: 3-6, 7-6 (7), 7-6 (7))

Ultimul duel, însă nu și cel din urmă, este cel dintre Simona Halep (18 WTA) și Karolina Muchova (25 de ani, locul 81 WTA). Este primul duel dintre acestea, iar campioana României pornește ca favorită.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622