„Pensionarii” au triumfat din nou!

Am pus 10 lei pe Chelsea în finala de Champions League pentru că erau cotați cu șansa a doua, dar și pentru că de vreo câteva ori am ajuns la meciurile lui Chelsea, spre bucuria soției mele, care câștiga câteva ore în plus de hoinăreală cu copiii prin Londra.

De fiecare dată când am ajuns pe Stamford Bridge am auzit „Negruleeeee”, semn că Londra e a doua casă a multor romani.
Acu’ vreo 10 ani, la un Chelsea-Real a venit la mine un domn bine îmbracat, la vreo 50 de ani. „Sunteți Dan Negru? m-a întrebat în română.”

Românul Emil, ghid de ocazie

Era unul dintre angajații clubului. A doua zi am făcut cu el un tur de stadion în liniște.

Emil, așa-l chema, m-a convins atunci că Chelsea merita iubita la fel de mult cum iubesc eu Liverpool în Premier League. După standardele englezilor, Chelsea e un club tânăr, a apărut abia la începutul secolului trecut . Londra, o țară în sine, are mai multă populație decât Bulgaria sau Austria și fotbalul acolo e și o statistică: pentru fiecare 200 mii de londonezi exista un club de fotbal.
Emil mi-a arătat prima siglă a celor de la Chelsea: un bătrân militar plin de decorații pentru că sediul lor era lângă spitalul Regal, acolo unde militarii din Armata Regală erau îngrijiti.

De aceea erau numiți „Pensionarii” de ceilalti, până când Ted Drake, legenda fotbalului, a adus leul pe siglă. Banii învârtiti în jurul echipei e subiectul preferat al tabloidelor englezești. Ken Bates a cumpărat clubul pe o lira sterlină în 1982 și Abramovici l-a luat pe 60 milioane de lire sterline.

Am văzut un Chelsea – Liverpool și am auzit galeria cormoranilor cântând „Chelsea , you ain’t got no history”. E hitul lor preferat ori de câte ori vin în Londra.

Un pariu de suflet

Amintindu-mi de Emil, am pariat pe Chelsea în finala Champions League. Dar mai ales, am ținut cu Chelsea datorită lui Dan Petrescu, fost jucător al clubului, de care ma leagă o amintire emoționantă din vremurile lui în Premier League.

Pe când încă juca în Anglia, l-am chemat la o emisune unde trebuia să se îmbrace într-un costum de albinuță și în fund să-și înfigă un ac cu care să spargă cât mai multe baloane. Juca în Premier League, așa că m-a refuzat, dar după doua zile m-a sunat spunându-mi ca vine. Motivul a fost Rebecca, fetița lui care știa emisunea și voia neaparat ca tatăl ei să vină…M-a mișcat gestul lui Dan. S-a îmbracat in albinuta desi stia ca poza lui cu un ac in fund putea sa apara oricind in The Sun – era vedeta la Southampton, abia plecat de la Chelsea.
Pentru Dan a contat mai mult bucuria fetiței lui.

Azi, Rebecca e femeie deja, au trecut vreo 20 ani de atunci, dar poza cu Dan Petrescu-albinuță- rămâne o frumoasă declarație de dragoste a Bursucului pentru fetița lui… Și amintirea care mi-a adus bucuria unui pariu câștigat: Chelsea.