Liderul galeriei FCSB, Gheorghe Mustață, și-a exprimat dorința de a cumpăra clubul preferat și mai apoi de a fuziona cu CSA Steaua. Suporterii echipei din Ghencea au avut o reacție dură la auzul acestei propuneri. La rândul săi, Gigi Becali a făcut prețul echipei sale.
Plecarea lui Edi Iordănescu din funcția de antrenor al FCSB, din cauza lui Gigi Becali, a fost picătura care a umplut paharul pentru suporteri. Gheorghe Mustață, liderul ultrașilor FCSB a anunțat că vrea să preia echipa și să realizeze marea împăcare.
La auzul visurilor lui Gheorghe Mustață, Peluza Sud a CSA Steaua a emis un comunicat prin care a explicat, în patru puncte, de ce nu doresc să se asocieze niciodată cu FCSB.
Dragi stelişti,
1. Steaua Bucuresti nu va fuziona niciodată cu Fotbal Club Fcsb.
2. Peluza SUD nu va accepta niciodată fanii Fcsb alături de orice înseamnă Steaua Bucureşti.
3. Fcsb gazdă în Ghencea doar peste cadavrele noastre.
4. Asteptăm o reacție a clubului nostru care să liniştească adevărații suporteri stelişti legat de afirmațiile de 2 bani din presa sportivă.”– Facebook @ SudSteaua.ro
Planul suporterilor, deși este greu de crezut, are în vedere plata sumei de 10 milioane de euro și readucerea gloriilor clubului lângă noua societate. Anghel Iordănescu și Victor Pițurcă sunt între numele vizate.
Gigi Becali a intervenit joi, spre miezul nopții, și a subliniat că este foarte serios în intenția de a vinde clubul.
Hai, să vorbim șotii. El (Gheorghe Mustață – n.r.), domnule, că nu știu ce, că e echipa pe care noi o iubim. Păi, dacă o iubiți, cumpărați-o.
Eu am făcut o socoteală. El, din punctul meu de vedere, dacă vorbim serios.. nu ca Mustață, că strângem cu 10 euro de suporter… strângi 10 mii de euro, maxim.
Sunt și oameni de afaceri, numai că oamenii de afaceri nu e unul la cârmă. Bine, Mustață nu e băiat prost, dar nuuu…
Eu am făcut o socoteală, să vină cu 10 milioane de euro și dau societatea. Fără jucători și fără Academie.
Numele și locul și palmaresul, coeficientul UEFA. Toate le dau. Vorbesc serios că eu o vând, nu că o cumpără ei.
Orice om serios se gândește. Dai 10 milioane de euro acum, dar 500 de mii de euro pe lună apoi. La CFR Cluj este 1 milion – 1,2 milioane de euro pe luna salariul. CFR Cluj nu intra în insolvență. Dacă nu ia campionatul, o bagă omul în insolvență, normal.
Dacă nu va câștiga campionatul, probabil că o va băga în insolvență.
Eu fac FCSB 2, bine facem o regie absurdă. Eu fac FCSB 2 care va fi de fapt Steaua. Aici contează cine face rezultate. Uite, Craiova adevărată e aia a lui Mititelu, dar pentru craioveni Craiova adevărată este aia a lui Rotaru”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport.