După 30 de ani un fotbalist cu numele Hagi poate aduce din nou calificarea la turneul final. Ianis a marcat un gol foarte important în meciul cu Israel, după o fază complicată. Acum 30 de ani, tatăl său a deschis scorul la Cardiff, în duelul care a dus „Generația de Aur” la Campionatul Mondial de Fotbal din anul 1994.
România are nevoie de un punct ca să ajungă la Campionatul European de Fotbal din anul 2024, în meciul direct cu Israel. Rivalii au deschis scorul prin Zahavi, în secunda 90, profitând de gafa lui George Pușcaș, atacantul pentru care Edi Iordănescu a fost aprig criticat. Jucătorul lui Genoa s-a revanșat 10 minute mai târziu, când a trimis mingea în plasă, după șutul puternic expediat de Drăguș.
Tot de la el a pornit și acțiunea din repriza secundă din care „tricolorii” au trecut în avantaj. Pușcaș i-a pasat lui Răzvan Marin care i-a trimis lui Ianis Hagi. Fiul Regelui a șutat cu dreptul, dar balonul a fost respins, iar apoi și-a mai încercat încă o dată norocul, cu piciorul stâng, iar de data aceasta a reușit să înscrie, în minutul 63.
Acum 30 de ani și o zi, Gheorghe Hagi reușea să înscrie tot cu stângul în meciul în care România a câștigat cu 2-1 duelul cu Țara Galilor și s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal din anul 1994, unde a ajuns până în sferturi. A fost ultima fază pentru Ianis Hagi, înlocuit după două minute de Edi Iordănescu. Oamenii din staff-ul naționalei s-au felicitat că nu s-au grăbit să-l schimbe pe atacantul lui Deportivo Alaves.
„Este un sentiment unic. Dacă echipa națională a României mă cheamă la 3 dimineața să vin să joc meci, sunt pregătit 100%. Sunt în stare să fac orice pentru echipa națională, este greu să explic în cuvinte.
Încerc să o fac cât mai bine, dar cred că mă exprim cel mai bine pe terenul de fotbal, acolo știu să îmi exprim cel mai bine iubirea pentru naționala României, pentru țară și pentru suporteri”, a declarat fiul lui Gică Hagi, într-un interviu acordat site-ului FRF.ro.
Citește și: George Pușcaș, înger și demon: a greșit la golul lui Zahavi, dar a reușit să egaleze.
Dacă România câștigă sau face egal cu Israel, se califică matematic la EURO înainte de ultimul meci din preliminarii, cu Elveţia.
Dacă România pierde cu Israel, următoarele condiţii trebuie îndeplinite pentru calificare: România câştigă cu Elveţia, iar meciul Andorra – Israel nu mai contează pentru noi, România face egal cu Elveţia și Israel nu bate Andorra, iar dacă România pierde cu Elveţia și Israel trebuie să piardă duelul cu Andorra.