Jose Mourinho a numit echipele pe care le consideră favorite la câștigarea Champions League și a Premier League în acest sezon. Predicțiile le-a făcut în emisiunea pe care fostul mare fotbalist Rio Ferdinand o are pe YouTube. În interviul acordat, Mourinho a povestit şi despre jucătorii cu care a colaborat cel mai bine.
The Special One crede că Manchester City va lua pentru al 4-lea an consecutiv titlul de campioană în Premier League. În ceea ce privește Champions League, Mourinho crede că trofeul a fi ridicat ori de City ori de fosta leu echipă Real Madrid.
Prima întrebare s-a referit la cine va câștiga titlul în Anglia, dacă o va face City la Liverpool: „Premier League, între City şi Liverpool, cred că City”, a spus antrenorul care tocmai s-a despărțit de AS Roma.
Rio Ferdinand a insistat și l-a întrebat și de viitoarea câștigătoare a Ligii: „În Champions League, aș spune City sau Real Madrid. Dacă ar câștiga altcineva în afară de cele două, pentru mine, ar fi o mare surpriză. Mi-ar plăcea ca Real Madrid să câștige din nou pentru club și pentru Carlo Ancelotti. Bayern München o mai poate face, poate Paris Saint-Germain. Dar privind potențialul, cred că City sau Liverpool pentru Premier League şi City sau Real în Champions League”, a completat Mourinho, potrivit sportbible.com.
Mourinho a vorbit și despre cea mai importantă realizare tactică a carierei sale și despre modul în care crede că a fost uitată. Acesta a spus că victoria sa în fața Barcelonei lui Pep Guardiola, pe când la Inter Milano în 2010, o consideră cea mai mare. Atunci, Inter a câștigat prima manșă cu 3-1 și a menținut scorul la 1-0 pe Nou Camp, în ciuda faptului că a jucat în 10 oameni.
„A fost 3-1, și ar fi putut fi 4 sau 5 la 1. Acesta a fost meciul care ne-a dus în finală. Și manșa secundă a fost o consecință a primeia”, a spus Mourinho, care la acel moment a fost protagonistul unei scene iconice, în care a alergat pe terenul Camp Nou, sărbătorind după fluierul final.
Jose Mourinho a vorbit şi despre jucătorii pe care i-a plăcut cel mai mult şi cu care a colaborat bine. „The Special One” a spus că topul începe de la John Terry, Frank Lampard și Didier Drogba în timpul primului său mandat de antrenor al lui Chelsea. Dar a vorbit şi despre vedetele cu care a lucrat la Real Madrid. Mourinho i-a lăudat pe Cristiano Ronaldo, Karim Benzema și Sergio Ramos.
„Sunt zeci de jucători. Poate nu sunt cei mai talentați, dar au dat totul. Aceștia sunt jucătorii mei. Nu vreau să fiu nedrept cu oamenii, dar, când joci un copil, copilul devine copilul tău pe viață. Acesta este întotdeauna sentimentul meu. Mă uit la Raphael Varane, acum, la sfârșitul carierei lui. El este meu copil.”, a mai spus Mourinho.