Pe ce loc se afla naționala României în clasamentul FIFA. Cât au urcat „tricolorii”, după calificarea la Euro 2024.
Marți seara, România a învins-o pe Elveția, 1-0, grație golului marcat de Denis Alibec, în ultima etapă din preliminariile Euro 2024. Astfel, trupa lui Edi Iordănescu a terminat pe primul loc grupa I și se va afla în urna a 2-a valorică, la tragerea la sorți pentru grupele Euro 2024, din 2 decembrie, care va avea loc la Hamburg (Germania).
După ce a izbutit să termine grupa I pe primul loc, România a urcat în clasamentul FIFA, unde luna trecută se afla pe poziția 48. Astfel că, în prezent, potrivit site-ului Football Ranking, „tricolorii” se află pe locul 43, reușind să urce cinci poziții.
De menționat faptul că, sub România, se află țări importante, precum Norvegia (locul 44), Slovacia (locul 45) sau Grecia (locul 48). În prezent, România are coeficientul 1,472.73.
1. Argentina – 1,855.20
2. Franța – 1,845.44
3. Anglia – 1,800.05
4. Belgia – 1,7988.46
5. Brazilia – 1,784.09
6. Olanda – 1,745.48
7. Portugalia – 1,745.05
8. Spania – 1,732.64
9. Italia – 1,718.72
10. Croația – 1,717.57
„Este o bucurie fără margini şi un sentiment deosebit, Gerenaţia asta poate să crească. Am un singur merit. Am avut încredere în jucători.
Nu au fost momente uşoare, nu sunt supărat pe critici, mergem mai departe. Contează că închidem o campanie fabuloasă, fără înfrângere. Am încredere în absolut toţi. Pentru mine a fost o responsabilutate enormă pe care am resimţtit-o în faţa acestor spectatori. Trebuie să analizăm bine ce am făcut, când au fost analize şi corecţii, ne-am dezvoltat. Am construit totul cu jucătorii mei. Important e ca suporterii să fie alături de echipa naţională. Românii să fie mândri de echipa lor. Uniţi suntem tot timpul mai puternici”, a spus Edi Iordănescu, selecționerul României, la finalul meciului cu Elveția, la Antena 1.