Pe ce a cheltuit Cristiano Ronaldo 300.000 de euro. Portughezul nu s-a putut abține să își cumpere „jucăria”
După ce a marcat două goluri în campionat, la revenirea sa la Manchester United, Cristiano Ronaldo a reuşit să impresioneze din nou. Starul portughez a cheltuit sute de mii de euro pe ultimul său capriciu. Portughezul are o avere impresionantă, așa că nu se uită la bani când vine vorba de propriile dorințe. Și pentru că nu s-a putut abține să își cumpere „jucăria”, a scos din buzunare o întreagă avere.
Ronaldo și-a luat mașină nouă
Cristiano Ronaldo are o avere netă de peste 450 de milioane de dolari, a atins și recordul de a fi câștigat peste un miliard în întreaga carieră de fotbalist. Dincolo de banii pe care îi încaseză anual din fotbal, CR7 are venituri uriașe de pe urma imaginii și afacerilor personale. Atacantul lui Manchester United are case și apartamente pretutindeni în lume, dar cele mai importante sunt la New York și Madrid, în Italia și Portugalia.
Ronaldo a investit în hoteluri și deține mai multe în Portugalia. Iar împreună cu soția are una din cele mai importante afaceri în tratamentul împotriva căderii părului numit Insparya. Așa se explică faptul că își permite să își facă orice moft.
De curând, starul internațional a fost surprins venind la antrenament cu un Bentley Flying Spur, mașină pe care nu mulți sportivi și-o permit. Cristiano nu avea nepărat nevoie să facă această achiziție. În garajul său se regăsesc maşini de câteva zeci de milioane de euro. Printre acestea se numără şi un Bugatti La Voiture Noire de circa 17 milioane de euro. El mai are și un Lamborghini SUV Urus, evaluat la 200.000 de euro.
Ce bolid de lux conduce starul portughez
Noua achiziție a lui CR7, Bentley Flying Spur, are un motor de 6 litri V12 cu 635 de cai putere.
În momentul în care Ronaldo a fost surprins la volanul bolidului de lux, în spatele maşinii în care se afla portughezul venea un Range Rover. În el se erau cei de la firma de securitate angajată de fotbalist pentru paza sa şi a familiei. Maşina cu care Cristiano a ajuns în câteva rânduri la antrenamente valorează 300.000 de euro.
În urmă cu doi ani, Cristiano Ronaldo şi-a achiziţionat primul exemplar din Bugatti La Voiture Noire. Acesta a costat 16,7 milioane de euro, cu taxe incluse (11 milioane fără taxe). Bolidul are un motor unicat, cu o capacitate de 8 litri, quad-turbo, cu 16 cilindri, dispuși în W, care ”stoarce” 1.500 de cai putere. Mașina lui CR7 are o viteză de până la 418 km/h. Pentru a atinge această viteză, La Voiture Noire are o a doua cheie de contact.