Presa britanică dezvăluie, marți, că Paul Pogba le-a spus deja „adio” colegilor de la Manchester United, deoarece la finalul sezonului urmează să părăsească Old Trafford. Contractul lui Pogba cu United ajunge la final pe 30 iunie, iar internaționalul francez nu a semnat prelungrea.
Paul Pogba s-a accidentat grav în startul partidei Liverpool – Manchester United 4-0, pe 19 aprilie, și șansele sale să mai evolueze până la finalul sezonului sunt extrem de reduse, iar în acest context francezul le-a spus deja „adio” colegilor de pe Old Trafford.
Contractul lui Paul Pogba cu Manchester United expiră pe 30 iunie, iar mijlocașul nu își va mai prelungi înțelegerea. Totul a fost confirmat inclusiv de antrenorul Ralf Rangnick, înaintea duelului cu Arsenal din runda precedentă.
Cum nu va mai avea ocazia să îmbrace tricoul lui United într-o nouă partidă, Paul Pogba a luat decizia de a-și lua rămas bun de la coechipieri și, potrivit publicației britanice Mirror, a părăsit grupul de WhatsApp al echipei.
Viitoarea destinație a lui Paul Pogba nu a fost momentan dezvăluită, însă conform sursei citate, marile favorite să îl transfere gratis în această vară sunt Real Madrid și Paris Saint-Germain.
De asemenea, de serviciile francezului se mai interesează și Barcelona. Iar Juventus, echipă pentru care Pogba a mai evoluat în intervalul 2012 – 2016, este și ea o opțiune.
Joi, 21 aprilie, Erik ten Hag a fost prezentat oficial în calitate de nou manager al lui Manchester United. Tehnicianul olandez va prelua echipa de pe Old Trafford la capătul acestui sezon.
Deși Erik ten Hag nu a făcut nicio declarație cu privire la jucătorii lui United, Ralf Rangnick a furat startul și a dezvăluit una dintre deciziile viitorului antrenor.
Potrivit spuselor lui Rangnick, Erik ten Hag nu va dori să îl aibă pe Paul Pogba în echipă din sezonul viitor.
Paul Pogba e accidentat. E un jucător care a câștigat Cupa Mondială cu Franța. E un jucător atât de bun încât a fost un titular obișnuit al naționalei Franței. Știm cu toții ce potențial are și cât de bun fotbalist poate fi. A fost precum alți jucători care s-au străduit să obțină cea mai bună performanță în tricoul lui Manchester United. Însă asta nu s-a întâmplat doar în acest sezon sau doar în ultimele două săptămâni. Din ce știu, asta s-a întâmplat și în mandatele antrenorilor precedenți.
E greu de spus de ce nu s-a impus. Dacă eu sau alți antrenori am fi știut cum să schimbăm asta, ar fi fost ușor. În acest moment, nu are sens să mă mai gândesc la asta. Pentru că el nu va fi disponibil pentru jocurile următoare.
După cum se pare, Pogba nu își va reînnoi contractul și nu știu, poate clubul sau Erik ten Hag nu vor dori să îi prelungească înțelegerea, nu știu. Cel mai probabil nu va mai fi aici sezonul viitor”, a declarat Ralf Rangnick, înaintea partidei Arsenal – Manchester United 3-1, potrivit aceleiași surse.
55.000.000 de euro este cota de piață a lui Paul Pogba, potrivit Transfermarkt.