Paul Papp, sincer după Sepsi – Universitatea Craiova 2-1. „Am jucat prost, ne-au dominat. E un duș rece”. Andrei Ivan l-a contrazis: „Nu e așa”

Olteanu Ștefan 20.04.2022, 21:55
Paul Papp, sincer după Sepsi – Universitatea Craiova 2-1. „Am jucat prost, ne-au dominat. E un duș rece”. Andrei Ivan l-a contrazis: „Nu e așa”

Paul Papp a avut un discurs sincer după ce Universitatea Craiova a pierdut manșa tur din semifinalele Cupei României, scor 1-2 în deplasare cu Sepsi.  Oltenii nu au avut niciun șut pe poartă în prima repriză. În schimb, în repriza secundă și-au crescut nivelul de joc, dar au luat un gol „nepermis” pe final și astfel au plecat învinși de la Sf. Gheorghe.

Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Craiova 2-1, în Cupa României. Paul Papp și Andrei Ivan, declarații contradictorii. A fost sau nu un duș rece?

Universitatea Craiova a început timid deplasarea cu Sepsi Sf. Gheorghe din semifinalele Cupei, iar în prima repriză, formația antrenată de Laurențiu Reghecampf nu a reușit să cadreze niciun șut.

În schimb, Sepsi a avut câteva atacuri periculoase, iar în minutul 14 a deschis și scorul. Cristian Bărbuț s-a distrat cu apărarea Craiovei, a centrat în fața porții, iar Marius Ștefănescu a venit demarcat și a împins mingea în plasă.
Golul lui Ștefănescu a stabilit și scorul pauzei, 1-0 pentru Sepsi.

În repriza secundă, Universitatea Craiova a revenit mai montată pe teren și, după câteva atacuri bune, în minutul 55, golgheterul Andrei Ivan a restabilit egalitatea. Gustavo a fost faultat în careu de Dumitrescu, iar arbitrul Radu Petrescu a indicat punctul cu var. Antrei Ivan și-a asumat responsabilitatea de a transforma penalty-ul și a făcut-o cu succes.

Craiova a scăzut din turația motoarelor pe final, iar Sepsi a profitat de moment și a urcat din nou în atac. Iar în minutul 87, formația din Sf. Gheorghe a dat lovitura de grație. La capătul unui contraatac superb, Cătălin Golofca l-a învins pe Pigliacelli cu un șut la firul ierbii. Portarul italian a fost prins pe contre-pied și nu a mai putut interveni.

Sepsi s-a impus cu 2-1 în partida tur și va porni cu prima șansă la returul de pe 11 mai.

Reacții din Bănie. Paul Papp: „E un duș rece, poate ne trezim puțin”

La finalul jocului, Paul Papp a avut un discurs sincer și a recunoscut că echipa sa a practicat un joc lamentabil în prima repriză:

Cred că am făcut o primă repriză foarte proastă, nu știu ce s-a întâmplat cu noi. Ne-au dominat, au și marcat gol. A doua repriză a fost mai bună, dar pe un contraatac am luat gol.

Nepermis, nu trebuia să se întâmple. Trebuia să ducem acasă acel 1-1. Asta, e mai avem o manșă, sperăm să jucăm mai bine și să accedemn în finală.

Cred că toți am făcut un joc prost în prima repriză. Asta e, mergem înainte. E un duș rece, trebuie să uităm, luni ne așteaptă o partidă importantă la Pitești.

Cred că am fost neatenți pe acel contraatac, o nesincronizare. Așa s-a scris istoria partidei. Alte ocazii monumentale nu au mai avut. Am avut și noi ceva, dar… Un joc slăbuț.

Poate ne trezim puțin. Știți cum sunt oamenii, poate la unii ni se urcă la cap, la alții nu. Dar cred că avem o echipă capabilă să se monteze pentru meciul următor.

Vorbim de locul 2, suntem sub două echipe. Nu vreau să vorbesc de titlu. E greu, sunt două echipe bune în fața noastră. Noi o luăm pas cu pas și sper să prindem locul 2”, a declarat Paul Papp.

Andrei Ivan: „Pentru mine ăsta nu e un duș rece”

Andrei Ivan, marcatorul singurului gol reușit de Universitatea Craiova, a declarat:

A fost un meci foarte greu. Sepsi are o echipă foarte bună, chiar dacă se bate în play-out, nu are echipă de play-out. A fost un meci greu, vom vedea la retur.

A fost greu fără Reghecampf, știa să ne impingă de la spate, ce să ne zică, ne-a fost greu. Dar meciul următor îl avem lângă noi.

Probabil a fost și oboseala. Și un meci foarte greu, aici, pe stadionul celor de la Sepsi. Vom vedea în retur.

Golul 2 l-am luat pe contraatac. A fost mingea la noi, am pierdut-o și ne-au prins pe contraatac. A fost o greșeală a noastră, dar vom lucra la antrenament să nu se mai repete.

Vom vedea la sfârșitul campionatului. Noi nu ne gândim la titlu. Vrem să câștigăm fiecare meci în parte.

Nu a fost un duș rece, am pierdut pe final, cu un gol dintr-o recuperare. Pentru mine nu e un duș rece ăsta. Avem o echipa bună, azi am jucat foarte bine, dar așa a fost să fie”, a declarat  și Andrei Ivan, la microfonul Digi Sport.

Optimism la Universitatea Craiova, după eșecul din turul Cupei, scor 1-2 cu Sepsi. „Acest eșec a fost o întâmplare, sunt convins”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622