Paul Iacob, explicații după ce a încercat să bată un suporter, la finalul Rapid – Universitatea Craiova 1-2: „M-am dus spre el. Mi-am pierdut capul!”

Cosmin Olteanu 29.04.2024, 23:15
Paul Iacob, explicații după ce a încercat să bată un suporter, la finalul Rapid – Universitatea Craiova 1-2: „M-am dus spre el. Mi-am pierdut capul!”

Paul Iacob a venit cu explicații pentru scenele violente care l-au avut protagonist, la finalul partidei Rapid – Universitatea Craiova 1-2.

După fluierul final, Paul Iacob a avut un conflict verbal cu un fan rapidist de la tribună, care l-a apostrofat. La un moment dat, elevul lui Lobonț și-a pierdut cumpătul și a sărit la bătaie cu suporterul respectiv, fiind ținut cu greu de colegi.

Paul Iacob, explicații după ce a încercat să bată un suporter, la finalul Rapid – Universitatea Craiova 1-2

Paul Iacob și-a prezentat scuzele pentru reacția sa violentă, susținând că și-a „pierdut capul”, în momentul în care a fost înjurat de fanul respectiv.

„Am făcut un gest care nu mă caracterizează. Mi-am pierdut capul. Vreau să-mi cer scuze acelor suporteri, pentru că am reacționat la nervi. Cineva din tribună m-a înjurat și m-am dus spre el.

E foarte greu și pentru noi. Îmi cer scuze înca o dată. Mi-aș dori, dacă se poate, să vorbesc cu acel suporter și să-mi cer scuze față în față. Galeria, pe timpul meciului, a cântat fără oprire. E normal ca, la sfârșitul meciului, să-și spună și ei oful. E foarte mare supărare și încrâncenare. Daca era mai multă luciditate, probabil că cei de la Craiova nu înscriau astăzi. În așa situație n-am fost în viața mea”, a declarat Paul Iacob, la finalul partidei cu Universitatea Craiova.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622