Paul Anton, dezvăluiri fără perdea după plecarea de la Dinamo: „Cu ei, altfel ar fi arătat echipa”

Gabriel-Alexandru Ioniță 28.08.2021, 22:04
Paul Anton, dezvăluiri fără perdea după plecarea de la Dinamo: „Cu ei, altfel ar fi arătat echipa”

Paul Anton s-a despărțit oficial de Dinamo chiar înainte de meciul „câinilor” de pe teren propriu în fața celor de la FC Argeș din etapa a șaptea a Ligii 1.

Echipa lui Dario Bonetti a fost învinsă cu scorul de 2-0. Cristi Tănase a marcat două goluri de senzație și este din ce în ce mai clar că Dinamo se va lupta și în acest sezon pentru evitarea retrogradării.

Paul Anton este foarte aproape să semneze cu Ponferradina, echipă din Segunda Division. Acolo, el ar urma să fie coechipier cu un alt român, Alexandru Pașcanu.

Paul Anton a vorbit pentru prima oară după plecarea de la Dinamo

Au existat zvonuri conform cărora Anton putea să ajungă la Universitatea Craiova în această vară. Mijlocașul defensiv în vârstă de 30 a confirmat că au existat niște discuții în acest sens, dar în cele din urmă ele nu s-au concretizat.

Anton a dezvăluit că a renunțat din nou la o sumă considerabilă de bani pentru a-și reziliat contractul cu Dinamo. De asemenea, el a spus și că iși dorește ca transferul la Ponferradina să îl ajute să revină la echipa națională.

Într-un final, s-a terminat telenovela. Am renunțat la banii pe două luni și am ajuns în cele din urmă la o înțelegere amiabilă.

Au fost ceva discuții între domnul Rotaru și Lucian Marinescu (n.r. impresarul lui Paul Anton), dar alegerea mea e să plec în Spania.

Am vorbit și cu Pașcanu și am luat referințe despre ceea ce va fi acolo. El e mulțumit, pentru că e de un an la echipă și joacă meci de meci. A fost chemat la națională de acolo și sper să revin și eu la echipa națională”, a spus Anton potrivit Digi Sport.

Ce a spus despre Sorescu și despre interdicția „câinilor” la transferuri

Totodată, Paul Anton a comentat și situația unui alt jucător determinant al lui Dinamo din ultimele luni, Deian Sorescu.

Anton consideră că Sorescu și-a făcut datoria cu vârf și îndesat la Dinamo în ultima perioadă. Iar, prin prisma acestui fapt, el ar trebui lăsat să plece la mai bine în cazul unei oferte.

Totodată, mijlocașul defensiv a mai spus și că Dinamo ar fi arătat cu totul altfel în acest sezon dacă lotul ar fi fost completat și cu alți fotbaliști cu experiență. Se știe că echipa din Ștefan cel Mare are cel mai tânăr lot din Liga 1 în acest moment.

(Sorescu) Și-a făcut treaba 200% față de club din punctul meu de vedere. Dacă e o ofertă corectă, cred că ar trebui lăsat să plece.

E foarte greu de spus în acest moment dacă Dinamo are mai multă nevoie de jucătorul Sorescu sau de banii de pe transferul său. Cred că are nevoie de ambele la fel de mult.

Dinamo ar fi arătat altfel cu Vinicius, Dragoș Grigore, Torje sau Nica. Sunt niște jucători cu experiență enormă, de certă valoare și care nu mai au nimic de demonstrat. Dar vorbim doar de ipoteze. Dacă ar fi venit, ar fi fost cu totul și cu totul altceva.

Va fi foarte greu cu interdicția la transferuri. Am mai discutat amical cu Aleix Garcia și Isma Lopez, dar am vorbit despre alte lucruri. Nu sunt eu în măsură să negociez sau chestii de genul”, a mai spus Anton conform sursei citate.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622