Patronul lui Napoli, cunoscutul producător italian de film Aurelio de Laurentiis, este decis să nu mai aducă lângă Vezuviu fotbaliști africani decât în anumite condiții. El este nemulțumit că ei părăsesc echipele de club la fiecare doi ani, în mijlocul sezonului, pentru a evolua la Cupa Africii pe Națiuni. De unde, în destul de multe cazuri, se întorc accidentați sau obosiți.
De Laurentiis a anunțat ferm că nu va mai aduce la Napoli fotbaliști din Africa, dacă aceștia nu vor semna o clauză conform căreia nu vor merge să joace pentru țările lor la Cupa Africii pe Națiuni. Patronul clubului din Sudul Italiei consideră că nu este corect ca echipele să le plătească acestor jucători salarii uriașe, iar ei să „dispară” în mijlocul sezonului. Și să se mai întoarcă uneori și cu accidenări de durată.
Nu-mi mai vorbiţi despre fotbalişti africani. Le doresc numai bine, dar ori îmi semnează o renunţare pentru a participa la Cupa Africii, ori altfel (…) nu o să-i am niciodată la dispoziţie. Suntem idioţii care le plătim salariile pentru a-i trimite să joace pentru alţii”, a spus Aurelio de Laurentiis potrivit Wall Street Italia.
Napoli s-a despărțit chiar în această vară de Kalidou Koulibaly. Fundașul central senegalez în vârstă de 31 de ani a fost cumpărat de Chelsea în schimbul sumei de 38 de milioane de euro. El a fost unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai napoletanilor în ultimii ani.
Transferat în 2014 de la Genk pentru 7.75 milioane de euro, Koulibaly a fost un adevărat „stâlp” al apărării lui Napoli. Senegalezul a ajuns în vizorul celor mai mari cluburi din Europa în urmă cu 4 ani. Atunci, De Laurentiis a cerut nu mai puțin de 100 de milioane de euro în schimbul jucătorului său, pretenții ce i-au descurajat pe cei interesați de el.
Kalidou Koulibaly este exemplul perfect care ilustrează punctul de vedere al lui De Laurentiis în legătură cu acest subiect. În iarna acestui an, când Napoli se afla în luptă directă pentru titlul din Serie A cu AC Milan și Inter, fundașul central a fost indisponibil pentru circa o lună, pentru că a participat la Cupa Africii pe Națiuni. De altfel, el a și câștigat competiția, după o finală cu Egipt, decisă în urma loviturilor de departajare.
Doar că în acea perioadă Napoli i-a simțit din plin lipsa și a pierdut destul de multe puncte. Iar acest lucru a contat decisiv în lupta pentru „Scudetto”, care a fost câștigat în cele din urmă de AC Milan.
Cluburile din întreaga lume sunt obligate de FIFA să lase jucătorii să participe la Cupa Africii pe Națiuni, pentru că este vorba despre o competiție organizată sub egida forului internațional. În prezent, Napoli mai are în lot doar 3 jucători eligibili pentru naționalele africane. Este vorba despre camerunezul Zambo Anguissa Karim Zedadka și Adam Ounas. Ultimii doi au dublă cetățenie, algeriană și franceză.