În data de 5 martie, Simona Halep, cunoscuta jucătoare de tenis din România, a primit o veste extraordinară. Suspendarea ei de patru ani a fost redusă la doar nouă luni, în urma apelului pe care l-a făcut la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).
Această decizie a fost întâmpinată cu entuziasm de numeroase personalități din lumea tenisului, inclusiv de fostul jucător australian, John Millman.
„Mă bucur să văd că Simona e eligibilă să joace din nou. Să nu-l lași pe Patrick (n.r. Mouratoglou) nicăieri pe lângă băuturile tale când revii”, a scris fostul tenismen australian pe contul său oficial.
Simona Halep a fost implicată într-un caz de dopaj încă din vara anului 2022, când un test a indicat prezența Roxadustatului în timpul US Open. În urma deciziei TAS, pedeapsa Simonei a fost redusă, ceea ce înseamnă că ea poate reveni pe teren în cel mai scurt timp.
Anunțul TAS a generat o serie de reacții în mediul online, atât din partea unor personalități marcante din sport, cât și din partea paginilor oficiale ale turneelor la care Simona a participat. Majoritatea mesajelor au fost de natură motivațională și au salutat revenirea Simonei. Cu toate acestea, mesajul publicat de John Millman, fost tenismen australian, a ieșit în evidență. Acesta a transmis o ironie subtilă către Patrick Mouratoglou, fostul antrenor al Simonei, considerat unul dintre principalii responsabili pentru suspendarea Simonei.
Într-un comunicat publicat de TAS, se menționează că tribunalul a făcut publică partea „operativă” a deciziei în acest caz. Prima parte a implicat detectarea substanței interzise, Roxadustat, în proba de urină prelevată de la Simona Halep pe 29 august 2022, în timpul US Open. A doua acuzație a fost legată de pașaportul biologic al sportivei, mai precis o probă de sânge prelevată pe 22 septembrie 2022, caz în care s-ar fi făcut uz de o substanță sau metodă interzisă.
”Contrar raţionamentului primei instanţe, completul CAS a stabilit că este adecvat să ia în considerare rezultatele unei probe de sânge private oferite de Simona Halep pe 9 septembrie 2022 în contextul unei intervenţii chirurgicale care a avut loc la scurt timp după aceea. Aceste rezultate şi declaraţiile publice făcute de Simona Halep că nu a intenţionat să concureze pentru restul anului calendaristic 2022, a afectat plauzibilitatea scenariilor dopajului pe care s-a bazat tribunalul Independent al ITF. Având în vedere probele în ansamblu, completul CAS nu a considerat că s-a produs o încălcare a regulilor antidoping în temeiul articolului 2.2. din TADP. Astfel, a respins această acuzaţie”, se arată în a doua decizie luată de TAS.
Potrivit iAMsport, motivul principal pentru care sportiva noastră a scăpat de suspendarea de 4 ani. Cheia a fost reprezentată de discrepanțele din studiile și declarațiile doctorului Eichner, angajat de ITIA. În procesul de la Sport Revolutions, acesta a prezentat inițial că posibilitatea contaminării nu există, Halep având nevoie de 900 de ori mai mult din suplimentul Keto MCT pentru a avea rezultatele relevate de controlul anti-doping. Ulterior, același doctor a prezentat alte valori, specificând că ar fi fost nevoie ca Simo să fi ingerat de 5000 de ori suplimentul respectiv pentru a ajunge la valorile de roxadustat prezente în corp în momentul controlului.
„În analizele doctorului Eichner, care s-a ocupat de analize din partea ITIA (n.r. – Agenția pentru Integritate în Tenis), au existat discrepanțe.
El spune, și există asta în motivarea deciziei de la Sport Resolutions (n.r. – tribunalul independent britanic ce i-a dat patru ani de suspendare Simonei), că Roxadustatul este prezent de X ori mai mult în sângele Simonei decât ar fi fost prezent, în mod normal, de la un supliment contamicat. Dar tot el vine apoi și dă o cu totul altă valoare, o altă cifră. Păi dacă nici el nu era sigur, atunci există posibilitatea ca să se fi înșelat pe deplin, nu? Avocații Simonei au aruncat dubii asupra cifrelor, iar asta e foarte important”, au dezvăluit surse TAS pentru sursa citată.