Patrick Mouratoglou, cucerit definitiv de Simona Halep. Ce l-a impresionat cel mai tare pe francez: “Poate să facă orice”
Patrick Mouratoglou (51 de ani) a devenit, joi, noul antrenor al Simonei Halep (30 de ani, locul 20 WTA). Celebrul tehnician a explicat de ce a acceptat să lucreze cu Simo.
Patrick Mouratoglou a pregătit jucători uriași de-a lungul timpului, iar acum face parte din echipa româncei Simona Halep. Francezul a declarat că Simona este o jucătoare incredibilă, iar jocul ei l-a cucerit în câteva clipe.
Simona Halep l-a impresionat pe antrenorul Patrick Mouratoglou
Halep și Mouratoglou ar putea debuta împreună la turneul WTA de la Madrid, care va avea loc în perioada 28 aprilie – 7 mai. Simo a anunțat că până atunci nu va juca la alt turneu, din cauza accidentării suferite la Indian Wells.
Am simțit o conexiune imediat. Simona Halep e o jucătoare incredibilă. Asta știam cu toții, pentru că a ajuns atât de departe în tenis. Ce m-a impresionat cel mai mult e calitatea pe care o are jocul ei, are un joc complet.
Poate să facă orice pe teren, e grozavă în defensivă, e grozavă când atacă. Iubesc să lucrez cu ea pentru că – deși nu am început colaborarea de mult timp – ce am văzut m-a impresionat. Etica ei e incredibilă: din prima secundă când pășește pe teren e concentrată 100%, de la prima la ultima minge. Așa ceva e extrem de rar. E un semn al marilor campioni și iubesc o astfel de atitudine”, a spus Patrick Mouratoglou, citat de Eurosport.
De-a lungul timpului, Patrick Mouratoglou a lucrat cu nume precum Marcos Baghdatis (1999–2006), Anastasia Pavlyuchenkova (2007–2009), Yanina Wickmayer (2009–2012) sau Grigor Dimitrov (2012).
Antrenorul mai are colaborări active cu Coco Gauff, Stefanos Tsitsipas și Serena Williams. Presa din SUA anunță că Serena Williams și Mouratoglou ar fi gata să anunțe oficial finalul colaborării.
Într-un interviu acordat recent, Patrick Mouratoglou a spus că are un stil diferit pentru fiecare jucător pe care îl antrenează. Acesta încearcă să se adapteze la jocul și personalitate fiecăruia.
Simona Halep, gata să revină pe teren
Simona Halep a acuzat dureri la coapsa stângă în timpul semifinalei cu Iga Swiatek, de la Indian Wells. Halep a pierdut acel duel spectaculos, scor 6-7 (6), 4-6, iar în al doilea set a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Ulterior, românca s-a retras de la turneul WTA de la Miami. Accidentarea a forțat-o pe Halep să abandoneze și turneul de la Charleston, dar și duelul cu Polonia de la Billie Jean King Cup.
Simona Halep a câștigat 15 meciuri în 2022 și a suferit patru înfrângeri, în proba de simplu.