Pașcanu are o nouă echipă în Spania. Fundașul a fost prezentat oficial

Bogdan Solomon 13.08.2023, 15:38

Alexandru Pașcanu își continuă aventura în Spania, alături de o nouă echipă. Aceasta l-a prezentat oficial în urmă cu puțin timp, prin intermediul rețelelor de socializare.

Pașcanu și-a găsit o nouă echipă în Spania. A fost prezentat oficial

Mutarea preconizată în ultimele zile a devenit oficială. Fundașul român a fost împrumutat de Ponferradina – în schimbul sumei de 100.000 de euro – la Sporting Gijon, formație care a încheiat precedenta stagiune pe poziția a 17-a în eșalonul secund.

Înțelegerea este valabilă până în vara anului viitor și include, de asemenea, o clauză de cumpărare. Dacă evoluțiile vor fi la înălțimea așteptărilor, noua echipă va avea posibilitatea de a-l transfera definitiv pentru încă 600.000 de euro, conform presei iberice. Anunțul a fost însoțit și de un clip de prezentare.

„Alex Pașcanu, care are dublă cetățenie, română și engleză, a început fotbalul la academia lui Leicester City. Primul său contact cu fotbalul din Spania a fost în vara lui 2020, când a ajuns la SD Ponferradina.

Cu Ponferradina a strâns peste 100 de jocuri în ultimele trei sezoane, devenind un reper defensiv al campionatului, și a marcat 5 goluri. Fundașul central vine sub formă de împrumut, iar clubul nostru își rezervă opțiunea de transfer definitiv la finalul sezonului”, a transmis Sporting Gijon.

Noul său antrenor e convins că a dat lovitura: „Ni se potrivește perfect”

Chiar înainte ca transferul să fie oficializat, antrenorul echipei, Miguel Angel Ramirez, a vorbit la superlativ despre Pașcanu, convins că nu va avea nicio problemă să se adapteze la filosofia de joc pe care își propune s-o implementeze.

„Alex Pașcanu are experiență, este rapid, e bun în dueluri și contribuie la fazele fixe. Este un profil care ni se potrivește perfect”, a spus tehnicianul.

Evaluat la un milion de euro, conform site-urilor de specialitate, fostul internațional de tineret a bifat 36 de meciuri pentru Ponferradina în precedenta stagiune, reușind să-și treacă de două ori numele pe lista marcatorilor și să ofere trei pase decisive.

Înainte să ajungă în Spania a evoluat pentru echipa de juniori a celor de la Leicester, de unde a fost transferat de CFR Cluj, în schimbul a 600.000 de euro. Nu a reușit să intre în grațiile lui Dan Petrescu, aflat atunci pe banca ardelenilor, așa că a ajuns la FC Voluntari, sub formă de împrumut. Și Gigi Becali s-a arătat interesat de serviciile sale, dar nu a reușit să-l transfere la FCSB.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622