O țară calificată la Campionatul Mondial din Qatar ar putea fi exclusă din competiție. Naționala statului Ecuador riscă să piară biletele spre ”golf”, după ce au folosit un jucător ce avea documente false.
Byron Castillo, jucător ce a jucat în opt partide în preliminarii, a recunoscut că este columbian și că este născut în 1995, nu în 1998. Acesta a susținut că a folosit un pașaport fals, iar federația din Ecuador era conștientă de asta, acoperind înselăciunea.
Byron Castillo a explicat cum a ajuns în Ecuador: ”Am trecut granița pentru că, știți, echipele de la Tumaco joacă la San Lorenzo. Am fost să dau probe în San Lorenzo, îmi amintesc foarte bine asta. Nu am fost niciodată ales pentru nicio echipă la acele trialuri, dar prietenul meu care a fost ales nu a mai revenit, așa că eu am mers în locul lui”, spune Byron Castillo.
În locul Ecuadorului, Chile speră să prindă biletele spre Qarar. Naționala lui Alexis Sanchez. Ei au fost cei ce au descoperit problema, motiv pentru care speră să prindă locul, în cazul unei excluderi.
Chile a terminat preliminariile pe locul șapte, iar Ecuador pe locul patru, ultimul care asigura prezența directă în Qatar.
Comisia de Apel a FIFA urmează să se întrunească joi pentru a lua o decizie în acest caz. Pe 10 mai, FIFA a deschis procedura disciplinară, analizând circumstanțele în care Byron Castillo a fost convocat la echipa națională.
Byron Castillo s-a transferat recent la Leon de la Barcelona SC, pentru 2.85 milioane de euro. A strâns 10 selecții pentru națională.
Grupa A
Qatar
Ecuador
Senegal
Olanda
Grupa B
Anglia
Iran
USA
Țara Galilor
Grupa C
Argentina
Arabia Saudită
Mexic
Polonia
Grupa D
Franța
Australia
Danemarca
Tunisia
Grupa E
Spania
Costa Rica
Germania
Japonia
Grupa F
Belgia
Canada
Maroc
Croația
Grupa G
Brazilia
Serbia
Elveția
Camerun
Grupa H
Portugalia
Ghana
Uruguay
Coreea de Sud
Duminică, 20 noiembrie:
Qatar – Ecuador (Grupa A)
Luni, 21 noiembrie:
Senegal – Olanda (Grupa A)
Anglia – Iran (Grupa B)
Statele Unite ale Americii – Țara Galilor (Grupa B)
Marți, 22 noiembrie:
Argentina – Arabia Saudită (Grupa C)
Mexic – Polonia (Grupa C)
Franța – Australia (Grupa D)
Danemarca – Tunisia (Grupa D)
Miercuri, 23 noiembrie:
Spania – Costa Rica (Grupa E)
Germania – Japonia (Grupa E)
Belgia – Canada (Grupa F)
Maroc – Croația (Grupa F)
Joi, 24 noiembrie:
Brazilia – Serbia (Grupa G)
Elveția – Camerun (Grupa G)
Portugalia – Ghana (Grupa H)
Uruguay – Coreea de Sud (Grupa H)
Vineri, 25 noiembrie:
Qatar – Senegal (Grupa A)
Olanda – Ecuador (Grupa A)
Anglia – Statele Unite ale Americii (Grupa B)
Țara Galilor – Iran (Grupa B)
Sâmbătă, 26 noiembrie:
Argentina – Mexic (Grupa C)
Polonia – Arabia Saudită (Grupa C)
Franța – Danemarca (Grupa D)
Tunisia – Australia (Grupa D)
Duminică, 27 noiembrie:
Spania – Germania (Grupa E)
Japonia – Costa Rica (Grupa E)
Belgia – Maroc (Grupa F)
Croația – Canada (Grupa F)
Luni, 28 noiembrie:
Brazilia – Elveția (Grupa G)
Camerun – Serbia (Grupa G)
Portugalia – Uruguay (Grupa H)
Coreea de Sud – Ghana (Grupa H)
Marți, 29 noiembrie:
Olanda – Qatar (Grupa A)
Ecuardor – Senegal (Grupa A)
Țara Galilor – Anglia (Grupa B)
Iran – Statele Unite ale Americii (Grupa B)
Miercuri, 30 noiembrie:
Polonia – Argentina (Grupa C)
Arabia Saudită – Mexic (Grupa C)
Tunisia – Franța (Grupa D)
Australia – Danemarca
Joi, 1 decembrie:
Japonia – Spania (Grupa E)
Costa Rica – Germania (Grupa E)
Croația – Belgia (Grupa F)
Canada – Maroc (Grupa F)
Vineri, 2 decembrie:
Camerun – Brazilia (Grupa G)
Serbia – Elveția (Grupa G)
Coreea de Sud – Portugalia (Grupa H)
Ghana – Uruguay (Grupa H)
Optimile de finală
Sâmbătă, 3 decembrie:
(49) Câștigătoarea Grupei A – Locul doi din Grupa B
(50) Câștigătoarea Grupei C – Locul doi din Grupa D
Duminică, 4 decembrie:
(52) Câștigătoarea Grupei D – Locul doi din Grupa C
(51) Câștigătoarea Grupei B – Locul doi din Grupa A
Luni, 5 noiembrie:
(53) Câștigătoarea Grupei E – Locul doi din Grupa F
(54) Câștigătoarea Grupei G – Locul doi din Grupa H
Marți, 6 decembrie:
(55) Câștigătoarea Grupei F – Locul doi din Grupa E
(56) Câștigătoarea Grupei H – Locul doi din Grupa G
Sferturi de finală
Vineri, 9 decembrie:
(58) Câștigătoarea meciului 53 – Câștigătoarea meciului 54
(57) Câștigătoarea meciului 49 – Câștigătoarea meciului 50
Sâmbătă, 10 decembrie:
(60) Câștigătoarea meciului 60 – Câștigătoarea meciului 56
(59) Câștigătoarea meciului 51 – Câștigătoarea meciului 52
Semifinale + finale
Marți, 13 decembrie: Câștigătoarea meciului 57 – Câștigătoarea meciului 58
Miercuri, 14 decembrie: Câștigătoarea meciului 59 – Câștigătoarea meciului 60
Sâmbătă, 17 decembrie: Finala mică
Duminică, 18 decembrie: Finala mare