Yulia Kanakina este partea frumoasă a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Sportiva în vârstă de 26 de ani își dorește să câștige prima ei medalie olimpică la scheleton, motiv pentru care s-a antrenat intens. Până la îndeplinirea marelui vis, rusoaica a câștigat titlul de „cea mai sexy sportivă din competiție”.
Cea mai sexy sportivă din competiție, Yulia Kanakina, are 26 de ani și visează la un loc pe podiumul de la Jocurilor Olimpice de la Beijing. Cu toate că deține două medalii (aur și argint) și un loc cinci la Cupa Mondială, acesta își dorește încă din copilărie o distincție la Jocurile Olimpice de iarnă.
Ne-am pregătit pentru Jocurile Olimpice mult timp! Am muncit mult până acum. Trebuie să mă mențin în formă bună, atât fizică, cât și psihică, de la începutul până la sfârșitul competiției. Unii oameni vor să mă încurajeze spunându-mi că cel mai important lucru este să câștig, dar eu n-am nevoie de acest gen de motivație.
Trebuie să-mi spun că trebuie să mă bucur de competiție, să-mi fac treaba, să alerg ca fulgerul, să alunec ca o pană, să nu fac mișcări bruște. Astfel voi reuși”, a spus Iulia, conform publicației Russia Today.
Sportiva care a atras toate privirile la JO de iarnă, fiind căutată pe Google de toți admiratorii săi, nici nu vrea să audă de o participare fără victorie. Aceasta este convinsă că delegația rusă nu merge pe zicala „nu victoria, ci participarea contează”.
Am venit la Jocurile Olimpice pentru un motiv. Acea zicală „nu victoria, ci participarea contează” nu funcționează pentru noi. Toți (cei din delegația rusă) vom lupta pentru un loc pe podium, inclusiv eu”, a mai declarat sportiva.
Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing a ajuns virală. În timp ce lotul olimpic al Ucrainei defila, țară cu care Rusia se află în plin conflict, Vladimir Putin a fost surprins în tribune cu ochii închiși. Videoclipul a făcut înconjurul planetei.
Gestul lui Putin a fost amplu dezbătut. Daily Mail a postat pe Twitter un mesaj care lasă se să înțeleagă faptul că „ațipirea” a fost un gest premeditat.
Putin pretinde că doarme în timp ce delegația Ucrainei defilează la Jocurile Olimpice de Iarnă”, notează, de exemplu, Daily Mail pe Twitter.
În 2019. Agenția Mondială Anti-Doping (WADA) a suspendat pentru patru ani participarea sportivilor sub steagul Federației din Rusia. Însă, Putin a găsit rezolvarea și și-a trimis sportivii să concureze sub steagul ROC (Comitetul Olimpic al Rusiei).
Putin fell asleep during the opening ceremony of the Olympics. pic.twitter.com/Eplkr6QThd
— MRCTV (@mrctv) February 4, 2022