Parma vrea să scape de Dennis Man, dar cere o sumă fabuloasă pentru jucătorul român

16 01. 2022, 16:25
Parma vrea să scape de Dennis Man, dar cere o sumă fabuloasă pentru jucătorul român

Dennis Man prinde extrem de rar echipa la Parma și sunt șanse foarte mari să părăsească gruparea gialloblu în perioada următoare. Fostul fotbalist de la FCSB, ca și Valentin Mihăilă de altfel, nu își găsește locul în sistemul gândit de antrenor Vincenzo Iachini, astfel că parmegianii caută soluții pentru a-și amortiza investiția făcută pentru transferurile celor doi fotbaliști români.

În ceea ce îl privește pe Man, el l-a costat pe americanul Kyle Krause în ianuarie 2021 13 milioane de euro cu tot cu bonusuri. Astfel că omul de afaceri are pretenții financiare destul de mari în acest moment, mai ales în comparație cu evoluțiile avute de Dennis Man în ultimele luni.

Parma cere 11 milioane de euro pentru Dennis Man, chiar dacă internaționalul român a avut prestații foarte slabe în acest sezon

Giovanni Becali a dezvăluit că Parma solicită 11 milioane de euro în schimbul lui Dennis Man. Italienii chiar au negociat în vara anului trecut cu cei de la Galatasaray, însă părțile nu au căzut la un acord în cele din urmă.

De asemenea, mai există și alte variante, una tot din Turcia și una din Franța. Însă cel mai plauzibil scenariu în acest moment este legat de un eventual împrumut la Sampdoria.

Roberto D’Aversa este un admirator al lui Man și dorește să lucreze din nou cu internaționalul român, în condițiile în care tot el a insistat și pentru aducerea acestuia la Parma. În acest moment discuțiile sunt blocate însă, din cauza faptului că cele două cluburi nu se înțeleg asupra modului în care va fi împărțit salariul jucătorului în această perioadă.

Dennis Man a fost dorit de Galatasaray, în vară. A spus-o și Fatih Terim. Dar la prețul pe care îl voia Parma, 11 milioane, pentru a recupera din investiție. Ei au vrut să-l ia imprumut, cu optiune pentru 7-8 milioane. Sampdoria îl vrea, dar nu să-i plătească tot salariul.

Au fost negocieri, dar Sampdoria voia să-i dea 250.000 și restul de 250.000 până la vară. Mai e o variantă tot în Turcia, dar nu la Galatasaray, o altă formație, de top. La fel, și o formație din subsolul clasamentului din Franța.

Dacă ar merge în Turcia, acolo ar fi împrumut cu opțiune de cumpărare. Iacchini, noul antrenor, vrea să joace 3.5-2. Iar Man să fie fundaș stânga”, a spus Giovanni Becali potrivit digisport.ro.

A prins Man transferul la Parma doar datorită lui Gigi Becali?

Evoluțiile slabe din acest sezon ale lui Dennis Man i-au adus acestuia critici chiar din România. Adrian Porumboiu este de părere că „tricolorul” a fost mult supraevaluat și singurul motiv pentru care a prins transferul la Parma a fost reprezentat de campania excelentă de imagine pe care i-a făcut-o Gigi Becali.

FCSB are PR bun. Așa au făcut și cu Man. Mai aveau puțin și îl mutau prin Bolivia și până la urmă pică câte un fraier în plasă. Așa cum a picat neamțul ăla american. Prețul lui e de elefant, iar valoarea de berbecuț. Nu joacă! Becali și-a atins scopul”, a spus fostul arbitru FIFA conform prosport.ro.