„Pare caterincă”! Cum a fost motivat Pușcaș de Alexandra Stan înaiante de meciul România – Kosovo: „Cât îl duce mintea”

Alex Matei 19.09.2023, 10:44

Atacați din toate părțile pentru jocul slab prestat în această campanie de calificare pentru EURO, Edi Iordănescu și fotbaliștii naționalei se află pe locul 2 în grupă, la doar două puncte de prima poziție, ocupată de Elveția.

În ciuda criticilor primite, cei din naționala României, în frunte cu selecționerul, sunt siguri că ne vom califica la EURO 2024 și nu țin cont de vorbele grele și urâte pe care le aud despre ei. Iar ce se întâmplă în vestiarul echipei naționale, dacă este adevărat, pare de domeniul filmelor de comedie.

Potrivit lui Horia Iovanovici, jurnalist care afirmă că a aflat unele dedesubturi din sânul echipei conduse de Edi Iordănescu, selecționerul a apelat la un truc incredibil pentru a-l motiva pe George Pușcaș, titular în meciul disputat împotriva celor din Kosovo, încheiat cu victoria tricolorilor, scor 2-0.

Ce a spus Iovanovici despre Pușcaș și Alexandra Stan

Chiar dacă pare o glumă, Iovanovici afirmă că Edi Iordănescu a pus la boxe, în timp ce George Pușcaș se antrena, melodia „Mr. Saxobeat”, cântată de Alexandra Stan, despre care s-a spus că ar fi iubita atacantului român.

„Hai să vă zic una tare, pe care nu o știți cu Edi Iordănescu. E adevărat, nu jucăm grozav, dar, până la urmă, suntem în obiectiv, iar victoria asta ne-a dat speranță. Apropo de băiatul ăsta ce deștept și ce inteligent e. O să vă zic una, o să râdeți, dar eu cred că spune multe despre Edi Iordănescu. Vă spun în premieră.

Ce a făcut Edi Iordănescu, una dintre chestiile minore aparent, ca să motiveze jucătorii să dea totul. George Pușcaș titular, ne-a lăsat mască. Fii atent ce îl duce capul pe Edi Iordănescu. Iubita lui George Pușcaș este cântăreața Alexandra Stan, talentată și frumoasă. Ca să-l mobilizeze pe Pușcaș la maximum, în timpul încălzirii înainte de meci să se simtă în largul lui și să se relaxeze ce îi dă prin cap lui Edi. La stația de amplificare se pune de 2-3 ori «Mr. Saxobeat», hit-ul Alexandrei Stan, iubita lui. Cel mai tare hit al ei.

O chestie care pare de caterincă, dar omul să se simtă în largul lui. Ca să vezi cât îl duce mintea pe Edi. A ascultat melodiile fetei, pentru ca omul să se simtă fără presiune, să uite de presiune. O chestie care pare caterincă”, a spus Horia Iovanovici.

Artista a negat relația

După ce și-au petrecut împreună vacanța de vară în Mykonos, Alexandra Stan și George Pușcaș nu au mai apărut împreună. Ba chiar mai mult de atât, în vreme ce fotbalistul s-a distrat în Ibiza după escapada din Mykonos, cântăreața era singură în România.

Pentru a pune capăt speculațiilor care apăruseră în presă după ce s-au afișat împreună și păreau un cuplu fericit, Alexandra Stan a afirmat la Antena Stars că este doar bună prietenă cu George Pușcaș.

„Dacă mergi într-o vacanță cu niște oameni și sunt mai mulți oameni la o masă, nu înseamnă că ești cu unul din oamenii ăia. Voi mă cunoașteți pe mine, eu sunt foarte sinceră. Dacă eu aveam o relație, eu eram prim care ieșea în față și ziceam”, spunea Alexandra Stan în luna iulie.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622