Antrenorul lui Dinamo a fost extrem de dezamăgit de faptul că echipa sa a cedat în faţa campioanei, iar cu acest eşec a ajuns la trei înfrângeri consecutive în campionat.
0-7 este golaverajul „câinilor” în partidele cu Rapid, FCU Craiova şi Farul, insuccese care i-au dus pe Patriche & Co în zona locurilor de baraj.
„Nu sunt prea multe de spus. Pierdem din nou, deși am făcut un meci solid. E frustrant că pierdem. Poate am fost mai puțini inspirați în fața porții. E a treia înfrângere la rând, nu înscriem. Lipsește un pic de lucididate. Și terenul ne-a jucat feste. Nu-mi place să invoc vreodată ghinionul sau norocul. I-am văzut pe jucători foarte afectați”, au fost primele cuvinte ale tânărul tehnician după jocul din această seară.
Antrenorul nu vrea să vorbească despre o eventuală demisie. Dar este conştient că situaţia trebuie remediată rapid. Următorul joc în campionat al roş-albilor este împotriva celor de la Oţelul Galaţi.
„E mult mai devreme să vorbim despre lucrul ăsta (n.r. demisie), deși cele trei victorii apasă.Arbitrul a fost timorat. Ei au ridicat vocea după meciul din etapa trecută. Au o voce grea. Arbitrul a fost timorat. Ghezali e un jucător tânăr care are mai multe de învățat”, a adăugat Burcă.